Prima pagină » Știri politice » Primarul Robu, amendat deja de CNCD pentru postări rasiste: Legea defăimării pune pumnul în gura românilor

Primarul Robu, amendat deja de CNCD pentru postări rasiste: Legea defăimării pune pumnul în gura românilor

Primarul Robu, amendat deja de CNCD pentru postări rasiste: Legea defăimării pune pumnul în gura românilor
Primarul Robu, amendat deja de CNCD pentru postări rasiste: Legea defăimării pune pumnul în gura românilor

Nicolae Robu, care deține și funcția de copreședinte PNL Timiș și vicepreședinte PNL la nivel național, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se opune vehement proiectului Legii defăimării, considerând că, prin aceasta, PSD încearcă să pună „pumnul în gura românilor”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vreau să fiu foarte limpede: eu consider că nu există persoană în România mai defăimată decât sunt eu. Cred că pot demonstra asta foarte simplu și oricine se poate lămuri, dacă se urmărește câte s-au spus despre mine de când am devenit primar. Cred că se poate accepta această aserțiune, că sunt cea mai defăimată persoană din România. Am în vedere nu numai ce se spune, dar și care este realitatea, se spun lucruri negative care nu sunt în acord cu realitatea. Nu vreau să exemplific, pentru că ne-ar trebui un maraton, un foileton de conferințe”, a spus Robu.

Cu toate acestea, el a afirmat că se opune „vehement”Legii defăimării. În opinia lui Robu, prin proiectul de lege se urmărește „punerea pumnului în gura românilor”.

Primarul a amintit că, în 2014, a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru postări rasiste pe o rețea de socializare, pe care el le consideră, însă, „ironice”.

Totodată, primarul Timișoarei a apreciat că i se pare „rușinos” faptul că pe agenda Parlamentului se află un astfel de proiect de lege, în condițiile în care prioritățile ar trebui să fie altele.

„Știu pe pielea proprie ce înseamnă să creezi posibilități de a face abuz unor structuri ale statului. Legea Dragnea ar crea astfel de posibilități. Ar avea probleme orice cetățean care dorește să se exprime în spațiul public, inclusiv pe aceste nevinovate rețele de socializare. Eu așa le consider. Nu numai eu, ci partidul meu, PNL, suntem vehement împotriva unei asemenea legi și vom fi întotdeauna apărătorii libertății de exprimare. Evident că în orice stat există legi care protejează cetățenii de abuzul oricui, există și în România. Sunt situații în care se întrec orice limite acceptabile și atunci se recurge la cadrul legal. Dar trebuie să fie unul care să nu faciliteze abuzul, ci unul care să permită ținerea lucrurilor în zona lor de normalitate. Asta trebuie să fie într-o societate: normalitatea”, a declarat Robu.

În 2014, CNCD l-a amendat cu 2.500 de lei pe primarul Timișoarei, Nicolae Robu, pentru o postare pe Facebook. Robu a scris atunci că le propune „romilor” din Timișoara ca, în loc să arate la televizor „câți dinți din aur au, câți galbeni” etc „să se laude prezentând în fotocopie adeverința cu sumele plătite ca taxe și impozite”. El a contestat amenda la Curtea de Apel Timișoara, însă magistrații au menținut decizia CNCD.

Deputații din Comisia Juridică și din cea pentru Drepturile Omului au adoptat marțea trecută ”Legea defăimării”, inițiată de liderul PSD, Liviu Dragnea, mărind la propunerea președintelui PSD cuantumul amenzilor până la 100.000 de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunități.

Legea inițiată de Liviu Dragnea prevede că în cadrul Consiliului Național pentru Combarerea Discriminării se va înființa Departamentul pentru Promovarea Demnității Umane și Toleranței care va avea rol de prevenire și sancționare a defăimării sociale, definită ca ”fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartenenței sale la un grup social”.

Deputații juriști au decis ca sancțiunile aplicate de acest Departament să fie cele prevăzute în Ordonanța Guvernului 137/2000, adoptând un amendament depus chiar de Liviu Dragnea.

Deputații PNL au votat împotriva acestei legi, argumentând că reprezintă ”un pumn în gură dat ziariștilor din România”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ