Prima pagină » Magazin » „Mult prea târziu, mult prea puțin”. Caragiale, declarat cetățean de onoare al Ploieștiului

„Mult prea târziu, mult prea puțin”. Caragiale, declarat cetățean de onoare al Ploieștiului

„Mult prea târziu, mult prea puțin
Dramaturgul Ion Luca Caragiale a fost numit cetățean de onoare al municipiului Ploiești, în urma unei decizii adoptate, joi, de Consiliul Local, un singur consilier alegând să nu participe la vor, deoarece, în opinia sa, "este mult prea târziu și mult prea puțin", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform aleșilor locali, titlul de cetățean de onoare al municipiului Ploiești a fost conferit dramaturgului pentru „uriașa contribuție adusă literaturii române”, precum și pentru atașamentul și prețuirea manifestate față de orașul Ploiești și comunitatea locală, care i-au fost sursă de inspirație pentru majoritatea creațiilor.

În expunerea de motive se arată că: „Dramaturgul s-a considerat întotdeauna a fi ploieștean. Aici a crescut, aici a învățat, s-a format și a descoperit lumea plină de pitoresc a negustorilor, a micilor funcționari, a demagogilor, a republicanilor înfocați și a amorurilor pasionale, lume care se va regăsi, mai târziu, atât de pregnant exprimată în opera sa”.

Hotărârea privind acordarea, post-mortem, a titlului de cetățean de onoare al municipiului Ploiești dramaturgului Ion Luca Caragiale a fost adoptată cu 23 de voturi „pentru”.

Consilierul local Paul Palaș (PNL) nu a partipat la vot, spunând că, în opinia sa, este „mult prea târziu și mult prea puțin pentru Caragiale”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri