Prima pagină » Știri externe » Rusia nu scapă de sancțiuni. Anunțul făcut de ambasadorii UE

Rusia nu scapă de sancțiuni. Anunțul făcut de ambasadorii UE

Rusia nu scapă de sancțiuni. Anunțul făcut de ambasadorii UE
Rusia nu scapă de sancțiuni. Anunțul făcut de ambasadorii UE

Sancțiunile impuse celor de pe această listă urmează să fie prelungite cu șase luni.

Pe listă figurează, între alte nume, cel al vicepremierului rus Dmitri Rogozin, al consilierului prezidențial rus Serghei Glazîev și al lui Dmitri Kiseliov, considerat șeful propagandei la Kremlin.

Între entitățile sancționate se află o serie de firme din Crimeea și diverse batalioane ale separatiștilor proruși din estul Ucrainei.

Numele a trei persoane – toate decedate – au fost scoase de pe listă, inclusiv cel al lui Igor Sergun, fostul director GRU (principalul serviciu de spionaj militar rus). Sergun a decedat subit în Liban la începutul acestui an.

Decizia urmează să intre în vigoare ulterior.

Statele Unite au anunțat cu o săptămână în urmă, miercurea trecută, că au prelungit sancțiuni similare, constând în blocarea activelor și interdicția eliberării de vize.

De asemenea, sancțiuni economice, energetice și bancare dure, impuse Rusiei după anexarea Crimeei și o presupusă implicare rusă în conflictul armat din estul Ucrainei, au fost prelungite până la sfârșitul lui iulie.

– 57 de eurodeputați îi cer lui Mogherini să-i impună sancțiuni lui Putin în cazul Savcenko

Membri ai Parlamentului European (PE) au îndemnat-o pe Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini să-i impună sancțiuni președintelui rus Vladimir Putin și altor 28 de persoane din cauza tratamentului „ilegal” aplicat pilotului ucrainean Nadia Savcenko.

În total 57 de eurodeputați au semnat, pe 8 martie, o scrisoare în care prezintă o listă de nume ale unor ruși și separatiști proruși din estul Ucrainei pe care-i acuză de faptul că sunt „responsabili de decizia politică de răpire” a lui Savcenko, de „transportarea ei pe teritoriul Rusiei, deținerea ei ilegală și fabricarea acuzațiilor care-i sunt aduse”.

În afară de numele lui Putin, pe această „listă neagră” apar, de asemenea, cel al directorului Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) Aleksandr Bortnikov, al președintelui Comisiei pentru Politică Externă din cadrul Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) Aleksei Pușkov, ale unor procurori de rang înalt din Rusia și al liderului separatist prorus din estul Ucrainei Igor Plotnițki.

Pe listă figurează totodată nume ale unor procurori, judecători și altor persoane, care sunt acuzate că au „fabricat probe” împotriva lui Savcenko, care au declarat valide din puct de vedere legal, în curte, „probe fabricate” și că au prelungit timp de 20 de luni detenția lui Savcenko, în așteptarea încheierii procesului acesteia.

Semnatarii scrisorii cer ca lui Putin și celorlalți să le fie interzisă eliberarea de vize UE, să le fie blocate activele și să le fie confiscate toate proprietățile pe care le dețin pe teritoriul Uniunii Europene (UE).

– Savcenko anunță că va continua greva foamei, după ce judecătorul amână verdictul până la 21 martie

Pilotul și parlamentarul Nadia Savcenko a anunțat miercuri, în instanță, că va continua să facă greva foamei, în urma unei ședințe tensionate, în cadrul căreia judecătorul rus a amânat verdictul în acest caz extrem de mediatizat până pe 21 martie.

Sfidătoare, ea a spus că nu recunoaște nici tribunalul și nici verdictul acesteia, după care s-a așezat pe banca dinăuntrul cuștii acuzaților și a făcut un gest obsen către magistrat.

Ea a subliniat că va continua greva foamei indiferent de consecințe. „Trebuie să înțelegeți că ne jucăm cu viața mea. Miza este mare, iar eu nu am nimic de pierdut”, a spus ea.

Ea a avertizat că o revoltă populară similară mișcării „Euromaidan” din Ucraina este inevitabilă în Rusiași a apreciat că președintele rus Vladimir Putin „nu se poate agăța de putere prin sângele oamenilor”.

Savcenko, în vârstă de 34 de ani, a purtat un tricou pe care era imprimat tridentul ucrainean în timpul acestei ședințe, într-un tribunal din orașul rus Donețk, situat în apropiere de frontiera cu Ucraina, în care a promis că se va întoarce „vie sau moartă”.

Ea este acuzată că a acționat ca „observator” și a furnizat coordonatele unui atac cu mortar în estul Ucrainei, în iulie 2014, soldat cu moartea a doi jurnaliști ruși care acopereau conflictul armat dintre forțele guvernamentale ucrainene și separatiști proruși.

Savcenko afirmă că a fost capturată de separatiști, în Ucraina, și adusă ilegal, cu forța, în Rusia.

Procurorii au cerut să fie condamnată la 23 de ani de închisoare și la plata unei amenzi în valoare de 100.000 de ruble (1.400 de dolari). Ea este acuzată de crimă, tentativă de crimă și traversarea ilegală a frontierei ruse.

În scurta ședință de miercuri, avocatul lui Savcenko a citit declarația sa de închidere, pe care a fost împiedicată să o citească în audierea de joia trecută. După aceea, avocatul a cerut Curții să pronunțe verdictul imediat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul prinț Andrew, fratele regelui Charles, reținut în Marea Britanie. BBC: Este suspectat de abuz în funcție publică
Digi24
Alertă în Marea Britanie. Cum acționează bandele de infractori din România și Albania care au terorizat cartierele rezidențiale
Cancan.ro
Cătălin Măruță a dat lovitura, după plecarea de la Pro TV! S-a întâmplat în doar 60 de minute
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Două mari mituri despre Brâncuși, făcute praf chiar de ziua Maestrului
Click
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Cum își scuză gestul Emil Mortu, românul care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Ce i-a putut spune judecătoarei care se ocupă de cazul lui
Ce se întâmplă doctore
Actrița din Baywatch, diagnosticată cu cancer de sân. Declarațiile sfâșietoare: Nu am cum să mă vindec...
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Michael Schumacher și cele 5 citate care i-au definit cariera de 7 titluri în Formula 1
Descopera.ro
Mormântul pierdut al Cleopatrei, posibil găsit?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Sindromul Stendhal: De ce poate frumusețea extremă să devină un pericol pentru sănătate?