Prima pagină » Știri » Incident rasist în centrul Bucureștiului. Poliția face dosar de instigare la ură, Iohannis se declară „oripilat”

Incident rasist în centrul Bucureștiului. Poliția face dosar de instigare la ură, Iohannis se declară „oripilat”

Dosar de instigare la ură, deschis de Poliție după mesajele rasiste de Ziua Romilor. Iohannis este "oripilat"

„Având în vedere cele petrecute pe parcursul nopții la cortul amplasat în zona Pieții Universității, unde se sărbătorește Ziua Romilor, DGPMB prin Secția 10 Poliție s-a autosesizat și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitarea la ură sau discriminare”, au anunțat reprezentanții Poliției Capitalei, precizând și că au fost contactați de reprezentanții organizatorilor, pentru a depune plângere. Potrivit acestora, „urmează a se stabili și activitățile pe care le-a depus firma de pază angajată de organizatori”.

Pe cortul amplasat în Piata Universității din Capitala, cu ocazia Zilei Romilor, au fost scrise, vineri noaptea, mai multe mesaje denigratoare, au semnalat și reprezentanții Poliției. Mai mulți demnitari, miniștri și secretari de stat, printre care și Ministrul Justiției, și-au arătat indignarea față de mesajele rasiste înscrise pe cortul unde se susțineau evenimente de Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită pe 8 Aprilie. Potrivit unor surse guvernamentale, Poliția ar avea date că acestea au fost scrise de un grup de aproximativ zece persoane.

Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, printr-un consilier, că este ”oripilat” de ceea ce s-a întâmplat în Piața Universității, unde un grup de 10-15 tineri au scris mesaje rasiste la adresa romilor pe un cort în care aveau loc manifestări ocazionate de ziua acestei etnii.

”Am vorbit azi dimineață și cu domnul președinte, care s-a arătat oripilat de ceea ce s-a întâmplat aici”, a declarat consilierul prezidențial Laurențiu Ștefan, în timpul conferinței de presă care a fost convocată de reprezentanții Guvernului lângă cortul vandalizat.

La rândul său, ministrul Justiției, Raluca Prună, a subliniat că regretă faptul că trebuie să vorbească din fața unui cort pe care scrie ”moarte țiganilor”.

”Toate strategiile nu fac doi bani dacă fiecare dintre noi nu face un efort. Eu cred, ca persoană, nu ca ministru, că exact cum învățăm morala atunci când suntem copii, așa trebuie să învățăm că suntem toți egali și că rasismul e un lucru rău. Trebuie să le spunem asta copiilor din școli, din grădiniță, nu din clasa a 5-a”, a spus ea, în condițiile în care anterior, ministrul Educației, Adrian Curaj, afirmase că în noul plan-cadrul pentru clasa V-VIII la educația civică a fost pus pe accent pe toleranță.

”Asta este forma cea mai violentă a rasismului. Regret și faptul că într-o țară în care asemenea forme de violență rasială sunt încă rare acestea nu sunt combătute cu fermitate. Faptul de a avea în centrul capitalei unui stat membru UE în 2016, un asemenea mesaj trebuie să oblige statul la acțiune, trebuie să oblige statul la pedepsirea exemplară a celor tineri care, fie și din teribilism, ne aduc nouă, tuturor, un prejudiciu foarte grav. În numele colegilor mei de la ministerul Justiției vreau să le spun că îmi cer scuze. Vă cer scuze pentru că niște concetățeni au putut să scrie așa ceva pe un cort și să strice o petrecere care ar fi trebuit să fie altfel”, a conchis Prună.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!