Prima pagină » Magazin » Cum ajută muzica bebelușii să vorbească mai repede

Cum ajută muzica bebelușii să vorbească mai repede

Cum ajută muzica bebelușii să vorbească mai repede
Un studiu a constatat că regiunile cheie ale creierului, responsabile de muzică și de vorbire, au fost mai clare la băieții și fetele de nouă luni, care au participat la jocuri muzicale, potrivit Descoperă.

Cercetătorii americani au declarat că expunerea la ritmurile muzicale poate facilita, în cazul tinerilor, înțelegerea schimbărilor din lumea înconjurătoare șu nu numai.

„Sugarii experimenteză o lume complexă, în care sunetele, luminile și senzațiile variază în mod constant, iar copilul trebuie să recunoască tiparele de activitate și să prezică ce se va întâmpla în continuare”, a declarat autorul studiului, Patricia Khul.

Potrivit cercetătoarei Khul, percepția modelelor este o abilitate cognitivă importantă, iar îmbunătățirea timpurie a acestei capacități ar putea avea efecte pe termen lung asupra învățării.

Cu toate acestea, până în prezent, nu au existat dovezi clare că sesiunile de jocuri muzicale sunt benefice.

Doctorul Khul, de la Universitatea din Washington, a cercetat 39 de copii care au participat la câte trei sesiuni de joc pe săptămână, în laboratorul ei.

Jumătate din copii, împreună cu părinții lor, foloseau jucării care emiteau sunete. Copiii stăteau pe genunchii părinților și băteau în tobe sau agitau maracas. Ceilalți copii se jucau cu mașini, figuri și alte jucării în sesiuni în care erau foarte activi și sociabili, dar nu au implicat muzica.

După patru săptămâni, bebelușii au fost supuși unui test conceput pentru a arăta cât de bine au procesat sunetele. Testul a implicat joaca cu o serie de sunete muzicale și sunete din vorbire, toate analizate de un scaner cerebral. Sunetele erau emise într-un anumit model, dar, ocazional, anumite note sau silabe erau întrerupte.

Scanările regiunilor creierului implicate în prelucrarea sunetului, în control și atenție au arătat că ambele grupuri de copii au observat când se schimbau modelele sonore. Cu toate acestea, potrivit raportului oficial al Academiei Naționale de Științe din SUA, creierul copiilor din clasele de muzică a reacționat mult mai puternic.

Acest lucru, spun cercetătorii, sugerează că jocurile muzicale dezvoltă capacitatea copiilor de a detecta modele de sunete, fapt care ar putea fi util în procesul de învățare a instrumentelor muzicale și limbilor străine.

„Experiența muzicală are potențialul de a spori abilitățile cognitive, care îmbunătățesc abilitățile copiilor de a detecta și a reacționa rapid la modelele de sunete din lumea înconjurătoare, care este astăzi extrem de complexă”, a explicat Kuhl.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi