Prima pagină » Știri » Fostul adjunct al Poliției Capitalei, condamnat la trei ani cu suspendare

Fostul adjunct al Poliției Capitalei, condamnat la trei ani cu suspendare

Fostul adjunct al Poliției Capitalei, condamnat la trei ani cu suspendare
Fostul director adjunct al Poliției Capitalei, Roberto Ababei, a fost condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu suspendare de magistrații Tribunalului București în dosarul în care este acuzat trafic de influență, hotărârea nefiind definitivă.

Roberto Ștefan Ababei, fost director general adjunct al Poliției Capitalei, a fost condamnat, marți, de magistrații Tribunalului București, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care procurorii DNA îl acuză de trafic de influență, după ce ar fi încercat să favorizeze doi administratori ai unui restaurant din Sectorul 6.

„Condamnă pe inculpatul Ababei Roberto Ștefan la trei ani închisoare și dispune suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere pe un termen de trei ani și patru luni. Constată încetarea de drept a măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul Ababei Roberto Ștefan”, se arată în decizia Tribunalului.

Alături de fostul adjunct al Poliției Capitalei, în dosar au mai fost condamnate alte două persoane, Eduard Alexandru Zamă la doi ani și șase luni de închisoare și Dan-Mihai Pencea, la doi ani, ambele pedepse fiind cu suspendare.

Tribunalul București a decis să mențină sechestru asigurator „pe sumele 24.800 lei, 3.795 de euro și 320 de lire sterline și să dispună confiscarea sumei de 14.855 de lei, până la concurența sumelor de 13.000 euro și 820 de lei, sume care fac obiectul infracțiunii”.

Decizia de marți a Tribunalului București nu este definitivă și poate fi contestată atât de procurorii DNA, cât și de inculpați.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 14 iulie – 6 august, Roberto Ababei a primit de la Eduard Alexandru Zamă și Dan-Mihai Pencea, administratorii unui restaurant, în două tranșe, 13.000 de euro, lăsându-i pe aceștia să creadă că, prin funcția deținută, îi poate influența pe ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice care făceau cercetări cu privire la presupuse infracțiuni de evaziune fiscală săvârșite de cei doi oameni de afaceri.

Procurorii DNA susțin că Ababei le-a creat celor doi și impresia ca poate interveni pe lângă un alt director adjunct, care are în subordine Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE).

Cei doi se temeau că ar putea fi cercetați pentru evaziune fiscală după un control al polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în urma căruia fuseseră găsite niște agende în care se aflau programările unor nunți și botezuri care avuseseră loc și care erau trecute și în contabilitatea localului. Astfel, administratorii restaurantului ar fi luat legătura Roberto Ababei, pentru ca acesta să intervină pe lângă ofițerii SICE.

Roberto Ababei a fost director general adjunct al Poliției Capitalei din 6 februarie 2013, anterior acesta fiind, din aprilie 2010, șeful Poliției Sectorului 2. În 15 octombrie, Roberto Ababei a fost eliberat din funcție, ca urmare a arestării sale.

În perioada noiembrie 2009 – aprilie 2010, Ababei a fost împuternicit la comanda Poliției Sectorului 2, iar din 2005 până în noiembrie 2009, a condus Secția 8 Poliție, anterior fiind, timp de un an, adjunctul șefului Secției 8.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pe cine avantajează prezența mică la alegerile din București
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Primele rezultate. Cum au votat bucureștenii până la acestă oră
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
O crimă care pune gaz pe foc în procesul de mobilizare din Ucraina, în criză de soldați. „Sunt incredibil de ruşinată”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
De ce poți simți singurătate chiar și atunci când ai prieteni și cum poți restabili legăturile?