Prima pagină » Știri » Un nou scandal în Sănătate: două șefe de la Sf. Pantelimon, suspendate

Un nou scandal în Sănătate: două șefe de la Sf. Pantelimon, suspendate

Un nou scandal în Sănătate: două șefe de la Sf. Pantelimon, suspendate
Șefa ATI, Laura Constantinescu, și asistenta șefă de la Spitalul „Sf. Pantelimon" au fost suspendate din funcție, joi, de conducerea spitalului, a confirmat pentru MEDIAFAX purtătoarea de cuvânt de la „Sf. Pantelimon", medicul Fiorela Mițoiu.

Șefa secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), Laura Constantinescu, și asistenta șefă de la Spitalul „Sf. Pantelimon” au fost suspendate din funcție, de conducerea spitalului, a confirmat pentru MEDIAFAX purtătoarea de cuvânt de la „Sf. Pantelimon”, medicul Fiorela Mițoiu.

„Șefa de la ATI și asistenta-șefă au fost suspendate din funcție. De asemenea, la nivelul spitalului a fost creată o comisie de anchetă, iar rezultatele le vom face publice”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt Fiorela Mițoiu.

Decizia conducerii spitalului de a suspenda cele două cadre medicale vine în urma publicării unei investigații în Gazeta Sporturilor (GSP). Jurnaliștii Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Răzvan Luțac și Marius Mărgărit au făcut publică o discuție care a avut loc în spital, luni, 30 mai, în care șefa ATI de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București, Laura Constantinescu, le explică medicilor pe cine să salveze, în condițiile în care medicamentele nu ar fi suficiente și, „dacă dăm la toți, nu mai avem medicație pentru ăia care merită”, a spus ea.

Medicii spitalului nu înțeleg cum de nu sunt bani pentru medicamente, având în vedere că programul AP – ATI de 70 de milioane de euro a avut întotdeauna finanțare. De asemenea, ancheta GSP mai arată că medicamentele cumpărate sunt ținute sub cheie, iar cheia este luată acasă de asistenta șefă și personalul spitalului se întreabă cum de au apărut într-un dulap peste 800 de doze din antibioticul Colistin din programul AP- ATI, care figurau drept administrate pacienților, în calculator, au spus aceștia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Frații Tate rămân după gratii în SUA. Judecătoarea a amânat decizia privind eliberarea pe cauțiune
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
Ce pensie are Viorel Lis. Oana: „Într-un weekend am cheltuit 4500 de lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?