Cum ne descurcăm cu un copil nerăbdător

„De cele mai multe ori, acest comportament seamănă ca două picături de apă cu ceea ce obișnuim să numim sindrom hiperkinetic. Se manifestă izbitor în modul cum se joacă copilul: sare de la o activitate la alta, nu finalizează o acțiune începută, pare că se plictisește, își pierde rapid interesul, se mișcă oarecum haotic, dintr-o parte în cealaltă a camerei, fără un scop evident.

Sunt foarte importante în acest caz, „jocurile” ce realizează o unificare psihică – prin exerciții de contact, spre exemplu „sincronizarea palmelor”, jocurile clasice, dans în doi cu palmele lipite, apoi cu nasurile lipite sau cu un singur deget lipit, această din urmă variantă având avantajul de a focaliza atenția, zona de contact fiind extrem de mică”,spune psihoterapeutul Anca Kosina.

FLASH NEWS Irineu Darău acuză nereguli la ADR: „Cheltuieli neeligibile. Reguli ignorate. Responsabilitate zero”

10:55

FLASH NEWS Marco Rubio temperează entuzismul unui posibil acord rapid SUA-Iran: „Dosarul nuclear nu se încheie în 72 de ore”

10:38

Labilitatea atenției afectează inclusiv relațiile cu ceilalți copii, îndeosebi când se joacă în grup. „De fapt un copil”nerăbdător” nu știe să se joace cu ceilalți, nu respectă regulile, nu duce la bun sfârșit o acțiune începută, abandonează, „strică jocul” și copiii îl resping.

O altă metoda de antrenare a răbdării și implicit a concentrării atenției este implicarea în realizarea unui puzzle relativ complex, nu înainte însă de a motiva copilul, provocând-l eventual să doboare un record imaginar.

Este posibil însa ca ceea ce ar putea fi numit „nerăbdare”, să fie de fapt manifestarea unui conflict interior. Provocând copilul la un joc cu nisip sau plastelină, părintele își poate da seama, într-o primă fază, dacă există o astfel de situație. Jocul cu nisip al unui copil se poate interpreta ca o reprezentare tridimensională a unei situații psihice. O problemă inconștientă se exprimă în lada cu nisip și aduce cu o dramă. Conflictul este dus dinspre viața interioară a copilului către exterior și devine astfel vizibil pentru părinte. În acest caz, este bine să se apeleze la ajutorul unui psihoterapeut”, precizează Anca Kosina.

Adolescența tumultoasă

Adolescența este perioada de trecere dintre copilărie și maturitate, cuprinsă (mai ales) între13 și 18 ani și se caracterizează prin transformări fizice, emoționale și cognitive extreme: dezvoltarea imboldurilor sexuale, necesitatea de a face alegeri profesionale și de alte tipuri, nevoia de a se adapta așteptărilor grupului de aceeași vârstă. „Din această cauză, adolescenții resimt o tot mai mare nevoie de independență. Sunt nerăbdători să își găsească identitatea și să își cucerească locul în lume. Ei resimt cu intensitate neliniște, teamă, gelozie, invidie, bucurie, curiozitate, afecțiune. Încrederea în sine este relativ redusă, dar este, adesea, susținută prin rebeliune și sfidare, în corelație directă cu dorința de a-și dovedi independența.

Este important pentru părinți și educatori, să înțeleagă că aceasta este o etapă în care adolescenții încearcă roluri de adult. Pe lângă obținerea unei identități unice și integrate, adolescentul trebuie să mai achiziționeze un nou statut în familie, deoarece relațiile cu părinții iau o altă formă, și trebuie să treacă la o poziție autonomă în relație cu întreaga lume, în special în ceea ce privește dezvoltarea carierei”, subliniază psihoterapeutul Anca Kosina de la clinica ProVita.

Relațiile cu prietenii se schimbă și ele deoarece adolescenții devin mai siguri pe ei și nu mai simt nevoia să fie „copii la indigo” ale prietenilor lor, așa cum era în perioada adolescenței timpurii. „Prietenii continuă să fie o sursă importantă de dezvoltare a identității și a valorilor și adolescenții încep să aibă tot mai multe prietenii intime cu persoane de același sex sau cu persoane de sex opus.

Problemele frecvente ale adolescenților sunt reprezentate de: conflicte în familie, dificultăți de relaționare; abuz de substanțe (alcool, droguri etc.); dificultăți de învățare, eșec școlar, absenteism, abandon; stimă de sine scăzută, depresie, tentative de suicid; anxietate, fobii, tulburări somatice cu cauză psihică; tulburări ale somnului, tensiune emoțională, incapacitate de a se relaxa; tulburări ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie); probleme afective și sexuale; conduite agresive, violență, nervozitate, minciună, furt, fugă de acasă”, spune psihoterapeutul Anca Kosina.