Prima pagină » Știri politice » Paleologu și Bodea au fost EXCLUȘI din PNL. „Este un semn al derivei totale”

Paleologu și Bodea au fost EXCLUȘI din PNL. „Este un semn al derivei totale”

Paleologu și Bodea au fost EXCLUȘI din PNL. „Este un semn al derivei totale
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, că BPN a votat excluderea din partid a deputatului Theodor Paleologu și a senatorului Cristian Bodea, afirmând că validarea deciziei se va face în Consiliul Național de Coordonare în momentul în care va fi convocat.

„Este trist că niște FSN-iști dau afară din PNL oamenii cu tradiție liberală, așa cum au mai dat afară în trecut oameni care erau în casa lor, ca să spun așa. Este un semn al derivei totale în care se află acest partid și al incapacității conducerii de a lua măsurile necesare și de a înțelege ce s-a întâmplat în București la alegerile locale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul Theodor Paleologu.

Theodor Paleologu a afirmat că PNL se îndreaptă sub 8% în București la alegerile parlamentare și că, dacă există cineva care ar fi putut să aducă partidul pe linia de plutire în București, acesta ar fi fost chiar el.

„Ce este mai grav nu este că s-a întâmplat o nedreptate cu mine. Ce este grav este că, făcând acestă imensă prostie, PNL merge către un dezastru încă și mai mare la alegerile parlamentare, merge spre sub 8% în București după cum se profilează lucrurile. Eu sunt singurul care ar fi putut restabili situația partidului în București. Din păcate, conducerea partidului a ales să distrugă ce mai rămăsese nedistrus în privința capitalului politic al partidului în București”, a mai spus Paleologul.

Întrebat dacă va contesta decizia BPN PNL de a-l exclude din partid, deputatul a afirmat că se va consulta cu avocații săi și că abia așteaptă o confruntare în Colegiul Național al PNL, unde ar urma să fie validată decizia BPN.

„Voi vedea ce mijloace de acțiune am. O să vorbesc cu avocații mei astăzi și voi vedea ce este de făcut din câte îmi spun și dânșii. Este o procedură mai complexă, ar trebui să mă exprim în fața Consiliului național, așa cred că este normal. Țin foarte mult să mă exprim în fața CN, pentru că sunt mai mulți oameni acolo, nu este doar clica din fruntea partidului care vrea să își păstreze funcțiile și, sigur, abia aștept o confruntare în Consiliul Național”, a susținut Theodor Paleologu.

Întrebat dacă se va înscrie în alt partid, Paleologu a spus că nu și-a pus problema. Acesta a adăugat, însă, că a fost îndemnat să candideze independent la alegerile din toamnă, însă nu a luat o decizie. Fostul membru PNL este convins că, mai devreme sau mai târziu, liberalii vor face apel la el când va fi nevoie de „o mână competentă pentru a duce partidul la relevanță”.

„Nu sunt genul de om preocupat de funcții. Eu știu că am dreptate și mai devreme sau mai târziu la mine se va face apel când va fi nevoie de o mână sigură și competentă pentru aduce partidul la relevanță, să spun așa. În momentul de față este total irelevant în București PNL, din păcate. În frunte cu Cezar Preda, purtător de cuvânt, nu se poate decât să mergem sub 8%”, a mai spus Paleologu.

Gorghiu: Cu părere de rău, cei doi au fost excluși

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a spus miercuri că eliminarea din partid a celor doi colegi a fost supusă la vot și că s-a decis ca aceștia să fie excluși, hotărârea urmând să fie validată în Consiliul Național de Coordonare.

„S-a discutat despre cele două excluderi (a deputatului Theodor Paleologu și a senatorului Cristian Bodea-n.r.), au fost supuse la vot, cei doi colegi, cu părere de rău, au fost excluși prin votul colegilor noștri. O validare în Consiliul Național de Coordonare se poate face la momentul la care va fi convocat”, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu.

La rândul său, copreședintele PNL Vasile Blaga a afirmat că cei doi pot contesta decizia BPN PNL.

Senatorul Cristian Bodea a avut o serie de ieșiri publice ironice la adresa conducerii partidului și a președintelui Iohannis, pe care l-a denumit „marele ayatollah al României” și a criticat rezultatul de la locale.

Deputatul PNL Theodor Paleologu a criticat public conducerea PNL cu câteva zile înainte de alegeri. Principalul reproș al deputatului către colegii de partid a fost că nu îl respectă pe Nicușor Dan.

„Ce le reproșez colegilor din PNL este că nu îl respectă pe Nicușor Dan, îl tratează în discuții private mereu de pămpălău, de fraier, de iepuraș al PSD-ului și așa mai departe. Lucrul ăsta este foarte grav”, a declarat la RFI.

După exit-polluri, liberalul a scris pe Facebook că actuala conducere „lamentabilă” a PNL trebuie să plece după dezastrul de la București, calificând declarațiile anterioare ale liberalilor Cezar Preda și Alina Gorghiu despre Nicușor Dan drept „nerușinate imbecilități”.

Paleologu i-a acuzat apoi pe copreședinții Alina Gorghiu și Vasile Blaga că declarațiile lor pe marginea scorului obținut de PNL la alegerile locale nu sunt doar „gogoși și moși pe groși, ci minciuni din cele mai sfruntate”. El a cerut și retragerea seniorului Mircea Ionescu Quintus, criticându-l pentru că a lăudat-o pe Gabriela Firea și l-a atacat pe Nicușor Dan. Cât privește o eventuală excludere a sa din partid, aceasta face parte din „suita de imbecilități piramidale ale conducerii PNL”, a comentat Paleologu, afirmând că vinovați pentru dezastrul din Capitală sunt Alina Gorghiu, Vasile Blaga, Cristian Bușoi, Theodor Atanasiu, Cezar Preda, care vor duce PNL-ul sub 8% în București.

Ultimul episod a avut loc luni, când vicepreședintele PNL Raluca Turcan a afirmat că „este revoltător” ca cei care au dormit și au fumat trabuc în campanie să vină să dea lecții partidului despre alegeri, deputatul Theodor Paleologu replicând că „revoltător este să dai Bucureștiul pe mîna PSD-ului, așa cum a făcut-o conducerea PNL”, în vreme ce replica lui Cristian Bodea a fost un atac la persoană în care a acuzat-o pe Raluca Turcan că a făcut campanii „pe canapelele moi de la București”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!