Prima pagină » Economic » Cât vin exportă România

Cât vin exportă România

Cât vin exportă România
România a exportat anul trecut pe piețele din afara Uniunii Europene doar 30.500 de hectolitri de vin, la un preț mediu de 2,33 euro pe litru.

Astfel, producătorii locali au trimis în afara UE vin în valoare de doar 7,1 milioane de euro. În continuare cea mai importantă piață de export pentru România rămâne Uniunea Europeană, cu un total de 15 milioane euro anul trecut, datorită birocrației reduse și lipsei de taxe.

„România exportă în special vin la pet sau la vrac, vin ieftin. Prețurile sunt sub cele ale altor mari producători de vin (precum Franța sau Italia, țări cunoscute ca producători de vin premium)”, spune Victor Ciupercă, executivul care conduce producătorul de vinuri premium Cramele Liliac.

Producătorul de vinuri premium Crama Liliac, controlat de omul de afaceri austriac Alfred Beck, obține de la export 10% din business. Producătorul vrea ca până la finalul lui 2016 să ajungă la 15% din cifra de afaceri să vină de la export. Momentan vinde doar în UE, respectiv Austria, Germania, Marea Britanie și țările scandinave, iar în curând va intra și pe piața din Polonia. Compania și-a bugetat afaceri de 1,5 mil. euro în acest an.

Cei mai mulți producători preferă să exporte în Europa pentru că, spun ei, costurile sunt mari în afara ei, iar volumele prea mici ca să justifice efortul.

Există însă și excepții precum Domeniile Coroanei sau Senator Wine Romania, care au ales piețele din Asia, în special China.

În China, România trimite aproape jumătate din volumele pe care le vinde în afara UE, la un preț peste medie, respectiv 2,54 de euro pe litru. De altfel, producătorii locali trimit vin la export pe mai multe piețe, însă 15 dintre ele sunt cele care asigură peste 90% din exportul non-UE. Pe acestea situația diferă foarte mult de la țară la țară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”