Prima pagină » Știri » Se modifică legea privind informațiile de interes public. Ce sunt obligate să facă partidele și federațiile sportive

Se modifică legea privind informațiile de interes public. Ce sunt obligate să facă partidele și federațiile sportive

Se modifică legea privind informațiile de interes public. Ce sunt obligate să facă partidele și federațiile sportive
Detalii în articol

Președintele a promulgat modificarea Legii 544/2001 care extinde categoria instituțiilor care se supun rigorilor accesului liber la informații de interes public.

Astfel art 2, alin a) a fost modificat după cum urmează: prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorități publice centrale sau locale și la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar, precum și orice operator sau operator regional, astfel cum aceștia sunt definiți în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federațiile sportive și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanțare din bani publici.

Legea a fost inițiată de parlamentari PNL și UDMR, a fost respinsă de Senat și adoptată de Camera Deputaților, for decizional.

În expunerea de motive, inițiatorii spun că „este inadmisibil ca o instituție/entitate, fie ea și privată, dar declarată de utilitate publică, deci care beneficiază de alocări de la bugetul de stat, să invoce clauze confidențiale la întrebări legate de cheltuirea unor sume de bani care provin de la bugetul de stat”. „Astfel de entități private dar care intră în categoria celor de utilitate publică beneficiază de bani publici, așadar de bani colectați din taxele și impozitele plătite de români. Totuși acestea nu se supun rigorilor de control în virtutea transparenței. (…) Acestea este motivul pentru care de cele mai multe ori astfel de instituții devin canale de scurgere a banului public către diverse clientele politice sau ecnomice, fără ca publicul să aibă acces la tabloul de cheltuieli, la modul/schemele de contractare și unde ajung, în definitv, banii contribuabililor”, se mai arată în expunerea de motive. .

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Înainte de acordul pe motorină, SUA ar fi propus Rusiei un pachet economic uriaș pentru încetarea focului, potrivit New York Times
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli