Prima pagină » Știri externe » Cine sunt victimele atacului de la Nisa. Brodie era în vacanță cu familia, Victoria, cu o prietenă

Cine sunt victimele atacului de la Nisa. Brodie era în vacanță cu familia, Victoria, cu o prietenă

Detalii în articol

Până acum, doi cetățeni americani și o femeie din Elveția au fost identificați ca victime decedate ale atacului de la Nisa. La Nisa au murit și doi studenți nemți, alături de profesorul lor. Cei trei se aflau într-o excursie și sărbătoreau finalizarea studiilor. De asemenea, guvernul ucrainean a confirmat decesul unui cetățean al acestei țări.

Ministrul Afacerilor Externe român a confirmat, de asemenea, că doi români au fost răniți și sunt spitalizați în Nisa. Omologul său estonian a spus că și doi cetățeni din Estonia se află printre victimele rănite ale atacului. 

Între victimele identificate se află Sean Copeland, în vârstă de 52 de ani, a cărui poveste este tragică. În atac și-a pierdut viața și băiețelul lui în vârstă de 10 ani. Aceștia se aflau într-o vacanță de familie. Soția lui Sean și ceilalți copii au scăpat. 

Băiatul de 10 ani, Brodie, era membru al clubului de baseball Hill Country. Oficialii clubului au postat pe Facebook o poză cu micuțul, prezentând condoleanțe unei „familii minunate”. 

Elvețianca moartă la Nisa și identificată deja avea 54 de ani și era recunoscută drept prima femeie expert vamal din Ticino, o regiune a Elveției.

O altă victimă a terorii de la Nisa este chiar o cetățeană musulmană, Fatima Charrihi, pe care fiica ei a descris-o ca fiind o practicantă a „islamismului real”. Hamza Charrihi a declarat că mama ei este una dintre victimele atentatului. „Mama purta vălul islamic și practica o religie adevărată și echilibrată. Un islamism real., nu cel al teroriștilor”, a declarat tânăra pentru Express.co.uk. 

Și un cetățean rus și-a găsit sfârșitul pe străzile Nisei. Este vorba despre o tânără de 21 de ani, Victoria Savchenko. Prietena ei, Polina Serebryannikova, a asistat la momentul în care Victoria a fost zdrobită de camionul morții.

„Prietena mea și cu mine ne plimbam. Am văzut camionul având o traiectorie ciudată. Prietena mea a fost lovită și a murit”, a povestit Polina. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ