Presa britanică: „Mihai I a fost fermecat de zâmbetul Anei când a întâlnit-o”

Presa britanică: Mihai I a fost fermecat de zâmbetul Anei când a întâlnit-o
Publicat: 02/08/2016, 10:54

Principesa Ana de Bourbon-Parma, soția regelui Mihai, a murit pe 1 august la vârsta de 92 de ani. Ana a fost regina unei țări a cărei limbă nu o vorbea. Principesa Ana n-a putut călca pe pământ românesc până la vârsta de 70 de ani. Soția regelui exilat Mihai I era înrudită cu majoritatea familiilor regale din Europa. A trăit însă cu simplitate și demnitate alături de regele care fusese deposedat de drepturile și obligațiile ce-i reveneau prin naștere. Destinul lui Mihai I avea să o poarte și pe Ana de la o fermă din Hertfordshire la o viață nobilă în zona rurală, departe de lume, în Elveția, relatează The Telegraph în necrologul emoționant pe care jurnaliștii britanici l-au scris după vestea trecerii în neființă a Reginei Ana.

Cuplul regal a apărut din nou în public după căderea regimului comunist în 1989.

Regele Mihai I și Regina Ana au format cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.

Fiică a Principelui René de Bourbon-Parma și a Principesei Margareta a Danemarcei, Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut în al XVI-lea arondisment al Parisului, la data de 18 septembrie 1923. Până la izbucnirea războiului, în 1939, a copilărit în Franța. La 16 ani a plecat însă cu familia în Spania, ulterior în Statele Unite ale Americii. A studiat pictura la New York, iar pentru a-și câștiga existența a lucrat ca vânzătoare într-un magazin care comercializa panglici și flori artificiale.

În 1942 s-a înrolat ca voluntar în armata franceză, unde, împreună cu regimentul ei, a fost în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg și Germania, până la sfârșitul războiului. Pentru activitatea desfășurată a fost avansată de la gradul de caporal la cel de locotenent, iar la finalul războiului a fost decorată cu medalia Crucea de război a Franței.

„La început am condus o ambulanță. Era o muncă foarte grea pentru că vedeai atât de multă suferință. După asta m-au mutat și am devenit șoferul comandantului. Făceam curierat”, declara Regina într-un interviu acordat TVR în anul 2008.

Ana de Bourbon-Parma l-a cunoscut pe Regele Mihai, în noiembrie 1948, la hotelul Claridge”s din Londra, la o recepție organizată după nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu locotenentul Philip Mountbatten.

„L-am cunoscut pe Mihai la vărul meu, Jean de Luxemburg, care dădea un dineu la ambasada Luxemburgului de la Londra. Cum nu ieșisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverență, am luat poziție de drepți și l-am salutat lovind călcâiele ca un soldat! M-am simțit atât de umilită de mine însămi, încât am ieșit imediat”, afirma Regina în același interviu.

Deși întâlnirea celor doi a fost protocolară, Regele Mihai I a dezvăluit apoi că a avut un „coup de foudre” când a întâlnit-o pe Ana. „S-a îndrăgostit de Ana, a fost fermecat de privirea ei pătrunzătoare, de zâmbetul ei încrezător și de simplitatea ei”, relatează The Telegraph. La sfârșitul recepției, Regele i-a cerut mâna Principesei, care l-a refuzat.

A doua zi după ce s-au cunoscut au mers să viziteze împreună Saint James’ Palace. Un prieten al Regelui a observat că Mihai I părea remarcabil de relaxat în compania Anei.

Ulterior, Regele, Regina-Mamă Elena și Principesa Ana au plecat la Lausanne. Înainte de se întoarce la București, Ana i-a spus lui Mihai că acceptă cererea în căsătorie. Regele Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care l-ar fi sfătuit că „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos”, după cum a mărturisit el mai târziu.

Pentru ca relația celor doi să devină oficială era nevoie de acceptul Executivului. Premierul comunist Petru Groza i-a transmis însă că guvernul „nu și-ar fi permis cheltuielile necesare unei nunți”.

Nunta celor noi a avut loc în exil, la Palatul Regal din Atena, în 10 iunie 1948. Regele Paul al Greciei, unchiul preferat al lui Mihai dinspre mamă, a fost singurul monarh dintre familiile domnitoare ale Europei care i-a ajutat să se căsătorească în contextul în care Vaticanul nu a vrut să accepte mariajul dintre o principesă catolică și un rege ortodox. Totodată, tradiția monarhică română stipula ca urmașii să fie botezați în religia ortodoxă. Din familia principesei a participat la nuntă doar unchiul ei, prințul protestant Erik, care a și condus-o la altar.

După căsătorie, într-o scrisoare pe care i-a trimis-o Carol al II-a, tatăl lui Mihai, acesta o îndemnat-o pe nora sa, pe care nu o va cunoaște însă niciodată personal, să fie o soție bună pentru fiul lui. Răspunsul ei a fost: „Sper să fiu la fel de bună soție, pe cât de bun soț ați fost pentru soacra mea!”.

La început, cei doi miri au trăit în Marea Britanie, mai întâi pe pe domeniu Bramshill, proprietatea de lângă Londra a Lordului Brockett, ulterior pe o altă proprietate, numită Ayot St. Lawrence. În răstimpul șederii lor în Marea Britanie, în anii ”50, au muncit la fermă și în propriul lor atelier de tâmplărie. În 1956 s-au mutat în Elveția, la Versoix , la Villa Serena, devenită simbolul Coroanei. De la Versoix Regina Ana a venit în România, la începutul anilor ”90, când Regelui Mihai i se refuza prezența în țară.

Regele Mihai I și Regina Ana au împreună cinci fiice: Principesa Moștenitoare Margareta (n. 1949), Principesa Elena (n. 1950), Irina Walker (n. 1953), Principesa Sofia (n. 1957) și Principesa Maria(n. 1964).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
Legenda Iepurașului de Paști - o tradiție prezentată de un teolog creștin!
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Oamenii de știință vor să construiască „Zidul Morții” pe Lună