Prima pagină » Economic » O agenție de turism din România și-a anunțat clienții prin e-mail că intră în insolvență și că au pierdut vacanțele

O agenție de turism din România și-a anunțat clienții prin e-mail că intră în insolvență și că au pierdut vacanțele

O agenție de turism din România și-a anunțat clienții prin e-mail că intră în insolvență și că au pierdut vacanțele
Detalii în articol

Acesta este însă al treilea email primit de turistul, care a direcționat mesajul către ZF.

La Tribunalul București nu figura nicio cerere pentru intrare în insolvență până ieri.

Primul mesaj, din data de 12 august, transmitea clientului să nu mai plece în vacanță pentru că agenția va intra în insolvență, fiind similar cu cel de sus, în timp ce al doilea, transmis la o zi distanță, menționa că situația s-a rezolvat și încuraja efectuarea călătoriei.

„Vă rugăm sa ignorați notificarea anterioară (cea prin care agenția menționa că nu a plătit călătoria-n.red) și vă informăm că situația a fost remediată și că vă puteți efectua vacanțele achiziționate prin Genius Travel în condițiile contractului pe care l-ați încheiat cu societatatea noastră”.

Contactat de ZF, Ștefan Bogdan, acționar al agenției Genius Travel, nu a dorit să lămurească situația, menționând că „este o problemă internă”. Datele de la Registrul Comerțului arată că Ștefan Bogdan deține 20% din acțiunile Genius Travel, iar un pachet de 80% este controlat de Ionuț Costea.

În tot acest timp nici Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), foarte vocală în alte situații, nu a transmis vreo informare legată de ce se întâmplă cu agenția de turism astfel încât turiștii să evite să își mai cumpere pachete de la agenția care susține că va intra în insolvență.

La întrebarea cui să se adreseze turiștii (în condițiile în care pe numărul de fix al agenției de turism nu răspunde nimeni) și ce inițiativă a luat ANAT cu privire la această situație, Alin Burcea, președintele ANAT, a transmis printr-un mesaj că „fac ce spune legea”.

Bogdan Ștefan a pus bazele agenției Genius Travel alături de un asociat  în 2008 iar în 2014 a luat în chirie un hotel din Uzlina, comuna Murighiol. Agenția de turism vinde vacanțe în Delta Dunării dar și în Bulgaria, Turcia, Grecia dar și în destinații exotice, fiind revânzător de pachete de turism făcute de marii jucători din piață.

Anul trecut agenția de turism a avut afaceri de 2,3 milioane de lei și pierderi de 514.000 de lei, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe. Datoriile se ridicau la 2,4 milioane de lei, mai arată mfinante.ro. Agenția figurează cu 29 de angajați anul trecut.

Vezi e-mail-urile în ordine cronologică, pe zf.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Sânziana Buruiană, dezvăluiri despre viața de cuplu! Ce se întâmplă între ea și soț: „Nu mai avem timp”
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ