Prima pagină » Știri externe » Cea mai mare crimă în masă din istoria recentă. Câte cadavre au fost descoperite în gropile comune ale ISIS

Cea mai mare crimă în masă din istoria recentă. Câte cadavre au fost descoperite în gropile comune ale ISIS

Cea mai mare crimă în masă din istoria recentă. Câte cadavre au fost descoperite în gropile comune ale ISIS
În timpul unui studiu privind gropile comune, au fost identificate 72 de astfel de locuri în care reprezentanții organizației Stat Islamic au îngropat victimele atrocităților din Siria și Irak. În jur de 15.000 de victime ale genocidului și uciderilor în masă ar putea fi îngropate în zonele în care au acționat militanții Stat Islamic, potrivit unei analize a Associated Press, citată de The Guardian.

Cifrele se bazează pe documentația și cartografierea celor 72 de gropi comune, dar și pe săpăturile făcute de oficialitățile irakiene sau pe mărturiile supraviețuitorilor și iau în considerare și campaniile de propagandă ale ISIS, dar și analiza asupra pământului din zonele unde au fost îngropate victimele.

Aceste cifre conturează una dintre cele mai clare imagini ale dimensiunii crimelor comise de adepții Statului Islamic, în încercarea de eliminare a inamicilor și minorităților din Siria, care stau în calea obținerii controlului în regiune și a amplorii pe care au avut-o violențele din Irak din 2014 încoace. 

Cercetătorii se așteaptă să descopere și alte morminte de acest fel în regiunile nou invadate, cum ar fi Mosul și Raqqa. 

În cadrul studiului, 17 gropi comune au fost identificate numai în Siria, incluzând un mormânt în care au fost îngropați toți membrii unui trib care a fost exterminat în totalitate atunci când Isis a intrat în regiune. 

De asemenea, pe muntele Sinjar, în Irak, există șase astfel de gropi comune unde se regăsesc trupurile neînsuflețite a mai mult de 100 de persoane. 

Odată ce săpăturile vor fi finalizate în toate zonele în care se crede că există astfel de gropi comune, se va putea realiza o statistică și mai clară a numărului de victime pe care războiul le-a făcut în Siria și Irak. 

Isis s-a mândrit de nenumărate ori cu atrocitățile comise, publicând diverse filmulețe de propagandă în care prezentau execuții ale celor capturați. Una dintre cele mai grave crime s-a produs la Camp Speicher în Irak, în 2014, unde au fost uciși peste 1.500 de cadeți din Tikrit, locul de naștere al lui Saddam Hussein și mai mult de 700 de membri ai tribului Shaitat. Aceștia au fost uciși pentru că s-au opus regulilor impuse de ISIS. 

În analiza Associated Press se estimează că numărul victimelor este încadrat între 5.200 și mai mult de 15.000 de persoane. Cea mai mare groapă comună conține mii de cadavre. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Trump va declara victoria, mai degrabă decât să se lase prins într-un impas militar” - Zece lecții din prima lună a războiului din Iran
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
O companie de croazieră și-a anulat toate cursele din cauza războiului din Orientul Mijlociu