Prima pagină » Magazin » Cercetătorii germani au descoperit o nouă mișcare a ochiului uman. Ce rol are ea în viața noastră

Cercetătorii germani au descoperit o nouă mișcare a ochiului uman. Ce rol are ea în viața noastră

Cercetătorii germani au descoperit o nouă mișcare a ochiului uman. Ce rol are ea în viața noastră
Oamenii de știință germani au descoperit o nouă mișcare a ochiului uman, pe care cu toții o facem zilnic, însă nu o sesizăm. Conform specialiștilor, în timpul acelei activități, imaginile pe care le observăm sunt stabilizate imediat ce privirea noastră este îndreptată înspre un alt cadru.
,,Suntem cu toții surprinși să descoperim această nouă mișcare a ochiului, pe care nu am anticipat-o în timpul experimentului nostru. Ne așteptam să identificăm o altă mișcare, care se sincronizează cu cea a clipitului”, susține unul dintre membrii echipei de cercetare, Mohammad Khazali (Universitatea din Tübingen, Germania). 
 
Khazali și colegii lui nu încercau să descopere o nouă mișcare a ochiului, ci o acțiune involuntară care se produce în timp ce clipim, așa-numitul ,,nistagmus torsional optokinetic”. Acesta se întâmplă în momentul în care aparatul nostru vizual încearcă să perceapă imaginea unui obiect aflat în mișcare.
 
În încercarea de a afla dacă acest proces se desfășoară în timp ce clipim, specialiștii au studiat 11 subiecți, cărora le-au analizat mișcările ochilor în timp ce participanții trebuiau să urmărească anumite modele cu puncte. Rezultatele experimentului au arătat că mișcările ochilor sunt resetate de fiecare dată la unghiuri diferite, între 3 și 8 grade, în funcție de subiect, mai mult decât atât, resetările continuă să aibă loc până în momentul în care mușchii oculari se întind la maximum. 
 
După ce au constatat că mușchii oculari ating maximul de lungime, specialiștii și-au dat seama că ochii revin la starea pe care au avut-o inițial. În timpul acestei mișcări, ochiul se stabilizează, într-un mod asemănător cu cel al folosit de camerele foto și video pentru a produce imagini clare. 
 
Procesul identificat a fost denumit ,,mișcare de resetare asociată cu clipitul” (,,blink-associated resetting movement” sau ,,BARM”). Experții spun că această acțiune are loc chiar și în momentul în care ne îndreptăm atenția asupra unui obiect aflat în repaus, deoarece mișcările detensionează mușchii oculari indiferent de situație. 
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Analiză | Un al Treilea Război Mondial este plauzibil, dar iată cum poate fi evitat
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Le plângeai de milă? Câți lei câștigă într-o singură lună acest livrator Glovo pakistanez, din Constanța. Ce sumă trimite acasă
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, imagini hot. Cât de frumoasă e românca
Adevarul
De la hobby la profit. Tânărul care crește păsări „ca la țară” pentru a scăpa de alimentele procesate
Mediafax
Patru cercetări științifice care păreau absurde, dar au dat rezultate absolut remarcabile
Click
În ce zonă de vis și-a încărcat bateriile actrița Victoria Răileanu, de Paște? „A fost pe sufletul meu”. Secrete de la filmările noului spin-off „Destine cu parfum de lavandă”
Digi24
Singura țară din lume care își poate acoperi integral hrana din resurse proprii. Cum stă România într-un astfel de clasament mondial
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Iuliana Dup, de la Pro TV, pentru cele 15 săptămâni de Desafio
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Angela Rusu după operația de micșorare a stomacului. Transformarea spectaculoasă a artistei! A slăbit foarte mult și e altă persoană
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai ai voie să transporți mobilă pe mașină pe traverse? Ce reguli impune Codul Rutier 2026
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Un bărbat a creat un mic submarin pentru ca papagalul său poată privi viața de sub apă