Prima pagină » Magazin » Cei doi turiști americani care au desființat România pe Youtube au fost și la bulgari: „litoralul e ca în Caraibe”

Cei doi turiști americani care au desființat România pe Youtube au fost și la bulgari: „litoralul e ca în Caraibe”

Mai multe pe gandul.info

Primul episod din țara vecină este intitulat „În ce ne-am băgat?” și este filmat în gara din localitatea sârbească Nis, așteptând trenul spre Sofia, care a întârziat o oră și jumătate.

 „Am vorbit cu un localnic despre călătoria cu trenul și a zis că e de rău. Când un localnic îți spune asta, înseamnă că asa este”, spune Audrey.

„Dacă asta e Bulgaria, wow? A durat opt ore să ajungem, deși trebuia să dureze cinci ore. Totul a fost în întârziere tot timpul. Trenul nu avea aer condiționat”, au concluzionat aceștia.

La fel ca și în România, au avut și cuvinte de laudă pentru diferite obiective din Bulgaria, mai ales pentru stațiunile de la litoralul Mării Negre.

„E ultima noastră zi în Bulgaria, este ultima zi în care să ne putem bucura despre lucrurile pe care le iubim în Bulgaria, oamenii frumoși, arhitectura, minunații cartofi prăjiți cu brânză, salata șopska. (…) Oare suntem în Caraibe? Nu, suntem în Bulgaria”

Amintim că la plecarea din România, mesajul celor doi a fost „Scoateți-mă din România”, fiind supărați pe trenurile care circulă cu 30 de kilometri la oră, despre oamenii din trenuri care put, despre locuința închiriată la Cluj, care era murdară, despre faptul că „în România semnele sunt întotdeauna greșite, oamenii greșesc tot timpul, totul este greșit tot timpul în România”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce ar putea spune despre sănătate cearcănele pronunțate și pielea palidă?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute