După i-au măsurat în sondaje, Gorghiu neagă discuțiile cu tehnocrații despre candidatura pe listele PNL

După i-au măsurat în sondaje, Gorghiu neagă discuțiile cu tehnocrații despre candidatura pe listele PNL
Publicat: 13/09/2016, 17:07
Actualizat: 31/10/2016, 16:45

„În acest moment nu există niciun dialog între noi și miniștrii tehnocrați pe tema unei candidaturi. Eu personal nu am avut nicio discuție cu niciunul dintre acești miniștri pe tema candidaturilor”, a declarat Gorghiu.

Copreședintele PNL a mai spus că partidul pe care îl conduce va avea pe liste medici și cadre didactice universitare. „Suntem în discuții cu foarte multă lume din toate domeniile. Avem niște discuții cu oameni care sunt la conducerea universităților, probabil că doi-trei rectori din România vor candida, se vor alătura echipelor PNL. Medici renumiți din România vor fi, de asemenea, pe listele PNL. Va fi lume și din domeniul justiției”, a mai adăugat Gorghiu.

Întrebată cine va fi candidatul PNL pentru funcția de prim-ministru, Gorghiu a spus că este foarte posibil ca acesta să nu fie anunțat public. „Probabil că o să avem și un candidat pentru premier, dar nu-i obligatoriu acest lucru. E încă o dezbatere care urmează să meargă spre o concluzie. Orice nume pe care l-am vehicula ar fi mai bun decât un Ponta, Dragnea care au problemele de credibilitate pe care le au. Au fost momente în care am greșit din pricină că ne-am pripit cu decizia”, a spus Alina Gorghiu.

În luna iunie, însă, Alina Gorghiu afirma răspicat că „doi, trei” dintre miniștrii Cabinetului Cioloș vor fi viitori parlamentari ai PNL sau vor veni în PNL, precizând că are trei preferințe, însă va trebui să discute cu aceștia.

„Cei care vor performa în acest guvern în continuare sunt bineveniți în PNL și vreo doi, trei dintre miniștrii Cabinetului Cioloș chiar cred că vor fi viitori parlamentari ai PNL sau vor veni în PNL. Mi-aș dori, nu există nici un fel de discuție. Dorința este mai veche. Am spus că vom deschide partidul pentru cei care performează în executiv. Eu am vreo două trei preferințe în acest cabinet, dar am să discut”, spunea atunci Alina Gorghiu.

Întrebată dacă Borc și Cioloș ar putea fi premieri dacă se înscriu în PNL, copreședintele PNL a afirmat zâmbind că și Dragoș Pâslaru ar putea fi amintit: „Domnul Pâslaru, domnul… nu mai știu numele miniștrilor că aș fi spus vreo patru, cinci. Orice este posibil, numai că în momentul acesta avem ușor alte priorități. Avem de făcut niște majorități la nivelul CJ și este important ca toți colegii noștri să se concentreze pe această agendă, după care va trebui să ne apucăm de împrospătarea programului de guvernare și vom găsi și resursa pentru desemnarea primului ministru”, a concluzionat Alina Gorghiu.
Aceste declarații vin după ce în ultima perioadă au existat tot mai multe controverse pe marginea posibilității ca unii dintre membrii actualui Guvern tehnocrat să candideze la alegerile parlamentare pe liste din partea PNL. În fapt, președintele PNL București, Cristian Bușoi, a declarat, într-un interviu pentru Gândul, că unii dintre componenții actualei echipe guvernamentale -Cristian Ghinea (Fonduri Europene), Vlad Voiculescu (Sănătate) sau Dragoș Pîslaru (Muncă) – au început deja să fie sondați la nivelul formațiunii, la fel ca și premierul Dacian Cioloș, cel care este considerat persoana cel mai bine receptată în rândurile electoratului liberal.
„Suntem deschiși ca din actuala echipă guvernamentală de tehnocrați să îmbunătățim, să împrospătăm PNL cu acei miniștri, dacă prim-ministrul nu va veni în PNL, care sunt performanți, care au viziune de dreapta și care vor să se alăture unui proiect politic”, spunea atunci Bușoi, precizând că, deși între aceștia și premier este o „discrepanță”, au șanse de a deveni oameni politici buni.
La aproximativ o săptămână, însă, liderul liberalilor din Capitală s-a răzgândit, declarând luni că este „aproape exclus” ca Dacian Cioloș și miniștrii tehnocrați să candideze pe listele partidului pentru parlamentare, pentru că până acum premierul a părut „foarte hotărât să nu candideze pe lista niciunui partid”. Acest lucru nu înseamnă, însă, că PNL nu îl va susține pe Cioloș ca premier al unui guvern politic în urma alegerilor de pe 11 decembrie, a mai precizat Bușoi.
„În ceea ce-l privește pe premierul Cioloș de la acel anunț al meu până astăzi au fost nenumărate semnale publice și nepublice că domnia sa este foarte hotărât să nu candideze pe lista niciunui partid la aceste alegeri. În opinia mea, discuția legată de o candidatură la PNL în acest moment este puțin probabilă. Este aproape exclus să se întâmple acest lucru”, a precizat președintele PNL București, întrebat în ce stadiu sunt discuțiile privind candidatura lui Dacian Cioloș și unor miniștrii tehnocrați pe listele PNL pentru alegerile parlamentare.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul...