Prima pagină » Știri externe » SUA suspendă negocierile cu Rusia pentru un acord în Siria. Reacția Moscovei

SUA suspendă negocierile cu Rusia pentru un acord în Siria. Reacția Moscovei

SUA suspendă negocierile cu Rusia pentru un acord în Siria. Reacția Moscovei
SUA suspendă negocierile cu Rusia pentru un nou acord de încetare a conflictului din Siria, acuzând Moscova de implicare în raidurile care au distrus spitalul din Alep. „Nu a fost o decizie luată cu ușurință", a anunțat purtătorul de cuvânt al departamentului de stat, John Kirby, adăugând că „Rusia nu a fost în stare să-și îndeplinească propriile angajamente". De partea cealaltă, Rusia a suspendat acordul cu SUA privind distrugerea plutoniului de uz militar.

Anunțul vine la mai puțin de o săptămână după ce secretarul de stat John Kerry a amenințat Rusia cu întreruperea negocierilor pentru un acord privind încetarea ostilităților în Siria. De asemenea, Washingtonul se retrage din centrul pentru un grup comun privind lupta împotriva Statului Islamic și luptătorilor al-Nisra, așa cum el fusese convenit la începutul lui septembrie.

„Statele Unite au făcut toate eforturile în pentru negocierea și punerea în practică a unui acord cu Rusia privind reducerea violenței, asigurarea unui ajutor umanitar și destructurarea organizațiilor teroriste care acționează în Siria. Din păcate, Rusia nu a fost în stare să-și îndeplinească propriile angajamente. Mai mult, Rusia și regimul sirian au ales calea militară, în contradicție cu încetarea ostilităților, așa cum au demonstrat-o prin atacuri asupra zonelor civile, vizând slăbirea infrastructurii, cum ar fi spitatele, și împiedicând ca ajutorul umanitar să ajungă la civilii care au nevoie de el”, a spus prutătorul de cuvânt al Departamentului de stat.

Creșterea tensiunii între SUA și Rusia s-a produs pe fondul atacului din sectorul rebel din Alep, care a avut drept consecință distrugerea completă a celui mai mare spital al său. Atacul continuă raidurile din cadrul unei vaste ofensive din ultimele 11 zile a regimului sirian, cu susținerea Rusiei. 

ONU a descris zona ca „un infern pe pământ”, evocând „cea mai mare catastrofă umanitară pe care a trăit-o Siria”.

Replica Siriei

De partea cealaltă, Rusia a  suspendat acordul cu SUA privind distrugerea plutoniului de uz militar.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a anunțat că Vladimir Putin a semnat luni un decret prin care suspendă acordul din anul 2010 ce prevede distrugerea plutoniului folosit pentru arme nucleare, invocând acțiuni „neprietenoase” din partea Washingtonului care au condus la deteriorarea relațiilor.

„Acordul este suspendat din cauza apariției unor amenințări la adresa siguranței strategice și ca rezultat al acțiunilor neprietenoase din partea Statelor Unite față de Federația Rusă”, a anunțat președinția Rusiei, conform site-ului agenției Tass.

„Decizia reprezintă un semnal transmis Washingtonului: tentativele de a discuta cu Rusia dintr-o poziție de forță, în limbajul sancțiunilor și al ultimatumurilor în timp ce se continuă cooperarea selectivă cu țara noastră în domenii avantajoase nu va funcționa”, a declarat și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

„Dacă Washingtonul își ajustează pozițiile și elimină în totalitate modalitățile de obstrucționare care din vina sa au generat schimbări negative în echilibrul politic, militar și economic global, vom fi pregătiți să revenim la aplicarea acordului”, a ma i spus Lavrov.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât timp ar dura să citești cele mai celebre cărți din ultimii 1000 de ani? Lista completă cu cele 500 de opere literare considerate comori ale umanității
Digi24
VIDEO „Mi se ard cozonacii în cuptor”. O şoferiţă a fost prinsă cu 176 de kilometri pe oră pe DN 38
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Prosport.ro
Rinat Ahmetov a venit în România și a rămas uimit de ce a găsit la București: „E atât de fermecătoare, ca spirit”
Adevarul
Viktor Orbán ar putea cere anularea alegerilor, în cazul unei victorii a opoziției. Analist român din Marea Britanie: „S-ar putea inspira de la noi”
Mediafax
Motivul incredibil pentru care iranienii nu pot redeschide Strâmtoarea Ormuz: nu găsesc minele puse de ei
Click
Motivul pentru care un bărbat din Cipru revine în fiecare an la Iași. „Prima dată am venit în ’98. S-a schimbat 100%”
Digi24
VIDEO Mojtaba Khamenei, desfigurat în război, este încă sub tratament pentru rănile grave suferite, afirmă surse din cercul său
Cancan.ro
Cum arată acum Nadia Dănciulescu, la 14 ani după ce a fost transformată complet în Frumusețe pe Muchie de Cuțit de la Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce explicație a dat o șoferiță când a fost prinsă cu DUBLUL vitezei legale?
Descopera.ro
De ce aristocrații purtau peruci?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
O enigma neelucidată: Cum a ajuns Iancu Kalinderu confidentul regelui Carol I și omul cel mai influent din România?