Prima pagină » Știri externe » Secretul lui Hillary Clinton, scos la iveală de Wikileaks: cine se află în spatele ISIS

Secretul lui Hillary Clinton, scos la iveală de Wikileaks: cine se află în spatele ISIS

Secretul lui Hillary Clinton, scos la iveală de Wikileaks: cine se află în spatele ISIS
În cadrul unui schimb de emailuri efectuat între candidata democrată la președinția SUA și John Podesta, președintele său de campanie, Clinton identifică Arabia Saudită și Qatarul ca fiind suporteri "financiari și logistici" ai rețelei teroriste Stat Islamic, relevă date oferite de Wikileaks, citate de site-ul CNN.

Acest suport este unul „clandestin”, dată fiind cooperarea aparentă dintre Statele Unite și cele două state sunnite împotriva militanților și a altor acțiuni din cadrul războiului civil sirian.

În cadrul corespondenței dintre Hillary Clinton și Podesta, pe atunci consilier al președintelui Barack Obama, aceasta a conceput o strategie de combatere a grupării Stat Islamic, care implica susținerea forțelor kurde din Siria și Irak prin consiliere militară.

„În timp ce operațiunea militară avansează, trebuie să ne folosim de avantajele diplomatice și ale serviciilor secrete pentru a pune presiune asupra Guvernelor din Qatar și Arabia Saudită, care finanțează în mod clandestin SI și alte grupări radicale sunnite din regiune,” ar fi scris Hillary Clinton.

„Acest efort va fi sporit de consolidarea angajamentului nostru în zonele guvernate de kurzi. Qatarul și Arabia Saudită vor fi puse în poziția de a-și păstra stabilitatea între concurența de a domina lumea sunnită și consecințele impuse de presiunea SUA”, a adăugat aceasta.

Atât Guvernul Arabiei Saudite, cât și cel al Qatarului neagă finanțarea grupării Stat Islamic, deși criticii subliniază faptul că rețeaua teroristă și cele două state au un oponent comun, președintele Bashar al-Assad.

Site-ul WikiLeaks a fost acuzat în repetate rânduri de colaborare cu Rusia, iar oficialii americani au învinuit Rusia de implicare în campania electorală din SUA prin atacuri coordonate de spargere a unor conturi de email, deși nu au învinovățit propriu-zis Rusia pentru dezvăluirile făcute de Wikileaks.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ULTIMA ORĂ! DNA schimbă încadrarea lui Fănel Bogos! Mai mulți lideri PNL, vizați în anchetă
Digi24
Răspunsul furios al lui Putin după ce Zelenski a amenințat că blochează cu drone spațiul aerian al Rusiei
Cancan.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
Mediafax
ȘOCANT! DNA, în alertă la Spitalul Militar din Constanța! Mita pentru operații, în bani și alimente
Click
Nu mai bagi recipientele unul câte unul. Noul aparat de reciclare în care introduci tot sacul: „Este simplu”
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Localitățile din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie 2026. Pe ce dată ninge, potrivit meteorologilor EaseWeather
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, aproape de nerecunoscut după ultimele intervenții estetice. Nici nu mai zici că e Cruduța!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un nou buton a apărut în aplicația Waze. Când trebuie folosit
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Descopera.ro
Vom mai vedea licurici peste 50 de ani?