Prima pagină » Știri externe » Scoția avertizează Marea Britanie că vrea rămânerea în UE. Premierul respinge referendumul

Scoția avertizează Marea Britanie că vrea rămânerea în UE. Premierul respinge referendumul

Scoția avertizează Marea Britanie că vrea rămânerea în UE. Premierul  respinge referendumul
Premierul britanic, Theresa May, pare să respingă inițiativa de organizare a unui nou referendum proindependență în Scoția, deși naționaliștii scoțieni au avertizat că, dacă le sunt ignorate solicitările privind rămânerea în UE, Marea Britanie s-ar putea destrăma.

Angus Robertson, vicepreședintele Partidului Național Scoțian (SNP), a atras atenția că Guvernul de la Londra nu poate ignora solicitările Scoției privind rămânerea în Uniunea Europeană.

„Mesajul meu pentru premierul britanic este următorul: dacă veți continua să ignorați voința clară a poporului Scoției, dacă veți refuza să analizați modul în care am putea proteja locul Scoției în UE, atunci, să nu aveți dubii, zilele dumneavoastră ca premier al Marii Britanii vor fi numărate”, a declarat Angus Robertson, potrivit publicației The Telegraph, subliniind că Scoția intenționează să rămână parte a Uniunii Europene și sugerând destrămarea țării.

Guvernul Scoției va anunța sâptămâna viitoare un nou plan pentru organizarea unui referendum pe tema independenței față de Marea Britanie, în contextul deciziei țării de a părăsi Uniunea Europeană, a anunțat joi premierul Nicola Sturgeon. Șeful Guvernului scoțian a argumentat că „aripa de dreapta a Partidului Conservator este în ascensiune și vrea să deturneze rezultatul referendumului” prin care s-a decis ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, existând riscul ca Londra să se îndrepte spre un „Brexit dur”.

Însă Guvernul de la Londra pare să respingă inițiativa. „A fost un referendum în anul 2014, (…) legal și corect. Rezultatul a fost decisiv, iar ambele părți au stabilit atunci să îl respecte. (…) Poporul scoțian a optat să rămână în Marea Britanie. Cred că trebuie să respectăm acea decizie și să colaborăm constructiv asupra modului în care cele patru națiuni (care formează Marea Britanie – n.red.) pot găsi împreună cel mai bun acord de a părăsi Uniunea Europeană”, a reacționat Biroul premierului Theresa May.

Marea Britanie este alcătuită din Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. Scoția a organizat în anul 2014 un referendum similar, dar ideea independenței față de Marea Britanie a fost respinsă în raport de 55% la 45%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Toată viața a crezut că nu are familie, dar un test ADN a dezvăluit 50 de rude din toată lumea