Prima pagină » Știri » Unioniștii vor să rămână în Piața Universității și duminică. Revoluționarii li se alătură

Unioniștii vor să rămână în Piața Universității și duminică. Revoluționarii li se alătură

Unioniștii vor să rămână în Piața Universității și duminică. Revoluționarii li se alătură
Zeci de basarabeni și-au petrecut noaptea în corturile amplasate în Piața Universității, aceștia declarând că vor rămâne și duminică acolo și fac apel căre toți românii să li se alăture, a declarat liderul manifestanților, George Simion, pentru MEDIAFAX.

Liderul unioniștilor, George Simion, a declarat, duminică, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că, pe parcursul nopții trecute, manifestanții au fost păziți de echipajele de jandarmi, fără a mai exista incidente.

Manifestanții spun că vor rămâne și duminică, pe parcursul întregii zile, în Piața Universității și fac apel la toți românii care vor reunificarea României cu Republica Moldova să li se alăture. Totodată, solicită liderilor politici din România să vină pe ,,baricada” de la Universitate și să își asume unirea că proiect de țară.

Liderii manifestanților anunță că la ora 10 vor veni revoluționarii să îi susțină, iar la ora 16 cer tuturor celor care susțin unirea să li se alăture în Piața Universității.

Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a solicitat, sâmbătă, inspectorului general al Jandarmeriei Române un raport complet cu privire la evenimentele din Piața Victoriei, care au condus la reținerea celor cinci participanți la Marșul pentru Basarabia, potrivit MAI.

„Ministrul Afacerilor Interne a precizat că nu va ezita să ia măsuri în situația în care au fost săvârșite abuzuri în timpul intervenției jandarmilor. Jandarmii au primit dispoziție să nu intervină în derularea
manifestației din Piața Universității, decât pentru a asigura protecția participanților și fluidizarea traficului din zonă”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Interne remis sâmbătă MEDIAFAX.

Manifestanții care au ridicat baricada la Piața Universității din București precizează că vor rămâne în stradă până când premierul României și reprezentanții partidelor politice își vor asuma clar că vor susține o Declarație de unire cu Republica Moldova, adoptată de Parlamentul României și că vor trata Unirea ca proiect de țară cu toți pașii concreți aferenți acestui proiect național. Termenul-limită pentru un răspuns din partea liderilor principalelor formațiuni politice din România anunțat de unioniști, este duminică, ora 14:00.

În urma incidentelor de la marșul de sâmbătă, patru protestatari au fost amendați cu câte 3.000 de lei.

„În apropiere de Piața Victoriei, un grup de aproximativ 5-10 persoane a încercat să intre pe Calea Victoriei, forțând astfel cordonul de jandarmi. Prin echipele de dialog alate la fața locului, s-a discutat cu aceștia, li s-a explicat calea legală, aceștia nu au înțeles, după care s-a acționat punctual, iar cele cinci persoane au fost extrase din rândul manifestanților și conduse la secțiile de poliție. Cele cinci persoane au fost conduse la sediul Secției 4 Poliție pentru a li se stabili identitatea și a se lua măsurile legale asupra acestora, drept pentru care patru persoane dintre aceștia au fost sancționate conform legii 60 privind organizarea adunărilor publice cu câte 3.000 de lei fiecare. Nu s-au folosit gaze lacrimogene, s-a acționat legal”, a declarat Mihai Vornicu, ofițer de relații publice în cadrul Jandarmeriei Capitalei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
George Simion: „Democrația a fost călcată în picioare”. Reacția liderului AUR după închiderea urnelor
Cancan.ro
Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
AUR a recunoscut că Anca Alexandrescu a pierdut alegerile. Ce a spus Simion despre relația cu Georgescu
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Cetatea Ada-Kaleh ar putea fi restaurată cu bani europeni