Prima pagină » Știri » Curtea de Apel respinge contestația lui Ponta în cazul deciziei de plagiat

Curtea de Apel respinge contestația lui Ponta în cazul deciziei de plagiat

Curtea de Apel respinge contestația lui Ponta în cazul deciziei de plagiat
Curtea de Apel București a decis, vineri, respingerea cererii lui Victor Ponta de suspendare a ordinului de retragere a doctoratului, hotărârea nefiind definitivă. Pe rolul instanței este o altă solicitare a fostului premier, de anulare a aceluiași ordin.

„Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în decizia judecătorilor. Hotărârea poate fi atacată de Victor Ponta la instanța supremă.

Efectele admiterii unei astfel de solicitări ar fi fost ca, temporar, Victor Ponta să rămână cu titlul de doctor, până când o instanță va stabili dacă ordinul ministerului Educației prin care i se retrăgea doctoratul este valabil sau nu.

Pe rolul instanței este o altă cerere a fostului premier, de anulare a ordinului de ministru prin care i-a fost restras titlul. În cadrul acestui proces se va stabili definitiv dacă Victor Ponta rămâne cu titlul de doctor sau daca acesta îi va fi retras ca urmare suspiciunilor de plagiatul ale experților.

La începutul lunii septembrie, Baroul București a amânat luarea unei decizii privind excluderea lui Victor Ponta până când instanța va decide daca ordinul dat de ministrul Educației privind retragerea titlului de doctor rămâne sau nu valabil.

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat, în vara acestui an, ordinul de retragere a titlului de doctor în cazul lui Victor Ponta, după ce consiliul General al CNATDCU a făcut această recomandare în urma unei analize a tezei, considerând că fostul premier a plagiat în lucrarea de doctorat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Planul de debarcare a lui Bolojan confirmat de PSD
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
21 aprilie 2026: Ziua în care vreme o ia razna în București. Anunțul făcut de meteorologii Accuweather
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi dormit
Mediafax
Presa maghiară: Alegerile din Ungaria sunt oglinda în care se privește o Românie care stagnează
Click
Unde sărbătoresc Medana și Alin Oprea 7 ani de relație? Ce artiști le-au fost alături? „Trei zile și trei nopți”
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
Valentin Sanfira nu se mai ascunde! A dat fuga la ferma iubitei și s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Boala autoimună de care suferă Naba Salem. I s-a făcut rău în timpul probelor de la Survivor: „M-a luat panica și am început să tremur rău”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Armă nouă la mare adâncime: China poate lăsa acum lumea fără internet
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
O femeie cu 3 boli autoimune a intrat în remisiune după ce medicii i-au „resetat” sistemul imunitar