Prima pagină » Economic » Categoria de contribuabili pe care ANAF „îi iartă” de executarea silită

Categoria de contribuabili pe care ANAF „îi iartă” de executarea silită

Categoria de contribuabili pe care ANAF
Contribuabilii care nu și-au încasat la timp creanțele comerciale de la instituții ale statului vor fi protejați de executare silită, anunță Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat.
„Prin art. 230 din Codul de procedură fiscală a fost reglementată o procedură specială de executare silită aplicabilă doar contribuabililor care, concomitent cu obligațiile fiscale pe care le au de plătit statului, dețin și creanțe asupra statului, concretizate în sume certe, lichide și exigibile pe care le au de încasat de la instituții sau autorități publice”, precizează ANAF.
 
Pentru a asigura o bună implementare a acestei noi reguli, „ANAF propune aprobarea unui ordin de procedură prin care contribuabilii care nu și-au putut încasa la timp creanțele comerciale de la instituții sau autorități ale statului vor fi protejați de măsurile de executare pe care tot statul, prin administrația fiscală, le putea lua asupra lor”. ANAF precizează că această măsură este aplicabilă „chiar dacă neplata obligațiilor fiscale ale contribuabililor era determinată tocmai de neîncasarea la termen a acestor creanțe de la alte instituții ale statului”.
 
Noua procedură „limitează practic aplicarea executării silite, în limita creanței pe care contribuabilul o are de încasat de la o instituție sau autoritate a statului, la poprirea pe care administrația fiscală o înființează la acea instituție sau autorităte publică debitoare în raport cu contribuabilul. Astfel, rezultă că, în această situație, Fiscul suspendă celelalte măsuri de executare (poprirea conturilor bancare, sechestrarea bunurilor sau poprirea altor terți debitori ai contribuabilului) până la încasarea creanțelor sale de la instituțiile debitoare, asigurându-se astfel o echitate deplină în raportul fiscului cu contribuabilul”, precizează ANAF.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei