Prima pagină » Știri politice » Care va fi salariul minim în 2017? Cele trei variante luate în calcul de guvern

Care va fi salariul minim în 2017? Cele trei variante luate în calcul de guvern

Care va fi salariul minim în 2017? Cele trei variante luate în calcul de guvern
Guvernul a discutat, luni, în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT), cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor despre nivelul salariului minim în anul 2017 și a stabilit noi negocieri, peste două săptămâni, cerându-le partenerilor sociali să înainteze propunerile lor privind stabilirea salariului minim brut garantat în plată pentru anul viitor. Concret, Executivul propune trei variante: prima vizează înghețarea salariului minim, însemnând menținerea la nivelul de 1.250 lei în 2017, a doua prevede creșterea cu 10 la sută (1.375 lei), iar a treia ia în calcul mărirea cu 20 la sută (1.500 lei). De cealaltă parte, sindicatele au propus, în cadrul discuțiilor purtate la Palatul Victoria, creșterea salariului minim cu 200 de lei, de la 1.250 lei la la 1.450 de lei, de la 1 ianuarie. "Guvernul nu a venit cu nicio cifră, ci doar a pus la dispoziție rezultatele unor analize de impact, făcute de un grup tehnic de experți și a așteptat ca patronatele și sindicatele să vină azi pe loc cu cifre și variante. Fiecare dintre părți a îndrugat ce a putut", a declarat președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.

Sindicatele și patronatele au purtat noi discuții pe tema salariului minim, luni, cu reprezentanții Guvernului, însă nu s-a ajuns la nicio concluzie, o nouă rundă de negocieri fiind anunțată după alegeri. Primul care a ieșit la declarații a fost președintele Confederației „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, care a anunțat că sindicatele au propus, în cadrul dezbaterii, creșterea salariului minim cu 200 de lei, de la 1.250 lei la 1.450 de lei, începând cu 1 ianuarie 2017.

„Regretabil este că partea patronală nu s-a consensualizat și a zis că recunoaște că lipsa unu salariu minim adecvat face ca să nu se mai regăsească forță de muncă care să fie dispusă să lucreze, dar că în același timp au crescut procentele de muncă informală sau evaziune fiscală și competiție neloială, dar nu au înaintat nicio cifră. Partea sindicală, în principal, a ridicat problema a creșterii cu 200 de lei, să fie 1.450 de la 1 ianuarie. La propunerea unei părți a angajatorilor de a aplica acest lucru, tot de la 1 mai, anul viitor, le-am arătat că ar trebui să creștem de la 1.450 lei la 1.550 și că e preferabil să se aplice de la 1 ianuarie”, a detaliat Bogdan Hossu.

„S-a solictat partenerilor să găsească o parte consensuală și, în urma întâlnirii din 12 – 13, probabil pe 14, când e ședința de Guvern, se va da hotărârea de Guvern cu salariul minim garantat în plată pentru 2017”, a mai spus Hossu.

Președintele Confederației „Cartel Alfa” i-a reproșat, în acest context, premierului Dacian Cioloș neadoptarea unor măsuri în ceea ce privește contractele colective de muncă, contrar promisiunilor făcute la ultima întrunire a Consiliului Național Tripartit.

„Evident Executivul, din toate studiile, vrea o înghețare a salariului minim. Oricum proiecția lor pentru legea salarizării unitare e că ar trebui ca, până în 2022, salariul să crească la 1.625. Deci asta înseamnă o creștere medie de 45 de lei, creșterea medie anuală care, însă, pe gaura care există în deficitul de venituri pentru salariați, lipsa contractelor colective de muncă, care practic au fost distruse prin modificarea legislației, lucru care le-am arătat și i-am reproșat prim-ministrului că față de ultimul CNT, când a zis că trebuie chiar o operație chirurgicală, dar trebuie deblocată negocierea colectivă, de fapt nu au făcut nimic și nu s-a realizat niciun progres pe structura respectivă”, a spus Hossu.

Pe de altă parte, președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat că „ar trebui propusă o corecție și pe deducerile fiscale”, în contextul în care România e pe primul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește impozitarea salariului minim.

„În ce privește salariul minim, Guvernul nu a venit cu nicio cifră, ci doar a pus la dispoziție rezultatele unor analize de impact, făcute de un grup tehnic de experți și a așteptat ca patronatele și sindicatele să vină azi pe loc cu cifre și variante. Fiecare dintre părți a îndrugat ce a putut. Avem mai multe variante de salariu minim, dar și niște propuneri privitoare la deducerile fiscale (…) A rămas ca începând cu săptămâna următoare, începând din 5 decembrie, să avem o întâlnire patronate, sindicate la sediul Ministerului Muncii (…) Urmând ca, după aceea, să intre Ministerul Muncii, de Finanțe și Guvernul în pâine pe acest subiect”, a precizat Dumitru Costin.

În schimb, Guvernul ia în calcul trei variante, potrivit unui document postat pe site-ul instituției: înghețarea salariului minim, însemnând menținerea la nivelul de 1.250 lei în 2017; creșterea cu 10 la sută (1.375 lei) sau mărirea cu 20 la sută (1.500 lei). Executivul avertizează, în schimb, că o creștere a salariului minim de 10% ar determina scăderea productivității muncii cu 2,3%.

„Se pare că, în România, creșterea costurilor – determinată de creșterea salariului minim – nu este compensată prin creșterea productivității, ci dimpotrivă, productivitatea scade”, se precizează în document.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine se ROAGĂ să nu se termine criza politică? Răspunsul neașteptat al unui ministru
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Imagini hot! „Prea frumoasă ca să fie adevărată!”. Faimoasa Paige Spiranac a negat vehement că a folosit AI
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească