Prima pagină » Magazin » Cum putem scăpa de stresul din preajma sărbătorilor

Cum putem scăpa de stresul din preajma sărbătorilor

Cum putem scăpa de stresul din preajma sărbătorilor
Sărbătorile de iarnă sunt pentru mulți dintre noi un motiv de stres. Devenim din ce în ce mai stresați, anxioși și chiar depresivi, iar motivele sunt diverse: efortul financiar mare, dependența de cumpărături, teama de singurătate. Stresul de sărbători este cauzat, în mare parte, de uitarea lucrurilor simple, de ignorarea miracolelor care se întâmplă în jurul nostru și de axarea tot mai mare pe aspectul comercial al sărbătorii.

„Tot aud vorbindu-se de tradițiile de Sărbători, însă mulți omit că o tradiție poate fi schimbată în timp. Cândva, așezarea la masă cu cei dragi, jocurile de iarnă, omul de zăpadă, pomul de Crăciun, îmbrățișările, scrisorile făceau parte din tradiții, Acum se pune preț pe cadourile scumpe, goana nebună după mâncarea de Crăciun și de Revelion și de nevoia obsesiv-compulsivă pentru comunicarea la distanță și pentru socializarea virtuală”, declară Dana Țupa, profesor de Yoga.

Totodată, specialistul ne recomandă ca în această perioadă să facem o pauză de la  grijile cotidiene, să învățăm să ne relaxăm și să ne bucurăm de prezența celor dragi, să readucem echilibrul în viața noastră,

1. E necesar să  fim recunoscători. „Am devenit pesimiști, iar această stare ne impedică să vedem lucrurile grandioase din viața noastră. Uităm că suntem sănătoși, că putem merge, asculta, vedea și că avem un acoperiș deasupra capului. Legea Rezonanței acționează inexorabil, fie că știm asta sau nu. De aceea, se și spune că această practică a recunoștinței ne poate face să atragem ca un magnet sănătatea și prosperitatea. Aceste zile de recunoștință ne pot îmbunătăți substanțial viața și percepția asupra mediului înconjurător. Până la urmă, orice ființă are impregnată în subconștient dorința de a fi fericită și recunoștința contribuie din plin la această stare”, afirmă profesorul de yoga Dana Țupa.

2.  E indicat să consumăm alimente dulci. În opinia specialistului, consumul de alimente dulci, pe cât posibil naturale (stafide, curmale, smochine etc) este indicat în această perioadă, pentru că  aduce o stare de plăcere și de relaxare.

3. Putem practica meditația pentru a scădea nivelul cortizolului – hormonul stresului. „Una dintre cele mai simple meditații este aceea în care ne putem concentra întreaga atenție asupra felului în care decurge respirația, pentru că asta ne permite să ne observăm gândurile, dar să renunțăm la lupta de a le  controla.  Fie că sunt gânduri pozitive sau negative, ele sunt tranzitorii, iar observarea lor se face fără a judeca. Studiile științifice au demonstrat că meditația și observarea respirației (meditație Vipassana sau Mindfulness) îmbunătățesc memoria, scad starea de iritabilitate, anxietate și depresie”, declară Dana Țupa.

4. Practică yoga! „Mișcarea și atenția pot duce la obținerea unei stări de calm și de echilibru. În plus, vei ieși din casă și te vei integra într-un grup, iar asta poate avea o conotație pozitivă, în sensul că vei pleca din singurătatea celor patru pereți ai casei”” spune profesorul internațional de yoga.

5.  Fii darnic cu cei mai puțin norocoși! „Sentimentele de singurătate, depresie și anxietate se topesc odată cu senzația de utilitate personală. Oricine suferă de depresie are tendința de a se concentra, în mod egoist, doar asupra propriei persoane. Dacă dăruiești sau faci bine, înseamnă că te concentrezi și asupra altora. Zâmbetul unui copil sau al unui bătrân îți poate schimba radical starea”, conchide Dana Țupa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Amendă de peste 800 de milioane de euro pentru Meta. Anunțul făcut de autoritățile italiene
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...