Prima pagină » Știri » Rectorul Universității de Vest din Timișoara sesizează Comisia de etică după ce a fost acuzat de plagiat

Rectorul Universității de Vest din Timișoara sesizează Comisia de etică după ce a fost acuzat de plagiat

Rectorul Universității de Vest din Timișoara sesizează Comisia de etică după ce a fost acuzat de plagiat
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, care deschide lista PNL Timiș pentru Camera Deputaților, respinge acuzațiile de plagiat care i se aduc de către jurnalista Emilia Șercan, în cazul unor lucrări științifice, semnate în perioada 2008-2015. Pirtea a declarat, pentru Gândul, că ține la prestigiul său profesional și că el însuși va sesiza Comisia de etică. "Nu m-am pus în viața mea la biroul de lucru pentru a copia un text", a subliniat rectorul Universității de Vest.

„Sunt, în primul rând profesor, mă afectează mult. Sunt preocupat, nu mi-a căzut bine ca om. Veți vedea că acuzația de plagiat este nedreaptă. Nu m-am pus în viața mea la biroul de lucru pentru a copia un text. Am încercat tot timpul să aduc elemente de noutate, originale, textelor mele științifice. Țin la prestigiul meu profesional, prin urmare, chiar eu voi sesiza Comisia de etică”, a declarat, pentru Gândul, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Jurnalista Emilia Șercan susține, în cadrul unei anchete publicate pe PressOne, că rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, a plagiat în cel puțin patru articole științifice.

„Mai multe articole științifice semnate în perioada 2008-2015 de rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), profesorul universitar doctor Marilen Pirtea, prezintă mari suspiciuni de plagiat. Plagiatul nu este singura problemă etică din activitatea de cercetare a lui Marilen Pirtea, care este președinte al Consorțiului Universitaria și primul candidat pe lista PNL Timiș pentru Camera Deputaților.

În domeniile umaniste, dar și în medicină, chimie, biologie, primul autor al unui studiu care se materializează într-un articol științific capătă un statut special, contribuția sa fiind considerată cea mai importantă.

Se presupune că primul autor este cel care a avut ideea subiectului cercetării, că a participat la colectarea și prelucrarea datelor și că a redactat o primă versiune a textului. Primul autor este cel care supervizează echipa de cercetare, dar și varianta finală a articolului științific.

Toate articolele profesorului Marilen Pirtea în cazul cărora am găsit abateri de natură etică sunt semnate de el ca prim autor”, arată Emilia Șercan.

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, luni, că dacă acuzațiile de plagiat care i se aduc rectorului Universității de Vest se dovedesc a fi adevărate, PNL se desparte de acesta, potrivit Mediafax.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
După 9 ani de exil, soțul Marcelei Topor se pregătește de întoarcere! Românca așteaptă revenirea bărbatului care a vrut să rupă Catalonia de Spania
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
O româncă din Spania a dat lovitura în Zaragoza. Fenomenul „Plaxinta” a adunat mii de clienți: „Suntem uimiți”
Digi24
Prima reacție a Kremlinului, după ce Trump a anunțat un acord cu Putin privind un armistițiu în sectorul energetic
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!