Prima pagină » Știri » Anunțul Ministrului Educației, după plângerea depusă de Tobă referitor la experții care l-au acuzat de plagiat

Anunțul Ministrului Educației, după plângerea depusă de Tobă referitor la experții care l-au acuzat de plagiat

Anunțul Ministrului Educației, după plângerea depusă de Tobă referitor la experții care l-au acuzat de plagiat
Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a declarat, miercuri, că ancheta penală deschisă de Parchetul General după plângerea depusă de Petre Tobă nu va influența decizia CNATDCU privind teza de doctorat a fostului ministru de Interne.

„Sub nicio formă, ancheta penală nu va influența decizia CNATDCU privind teza de doctorat a domnului Tobă. Ancheta este una in rem, deci nu vizează persoane și nu consider că pune presiune pe membrii comisiei. Comisia va lua decizia care se cuvine bazată exclusiv pe fapte, pe analiza lucrării, indiferent de ancheta care are loc. Analiza s-a finalizat, dar nu am semnat încă ordinul de retragere a titlului deoarece domnul Tobă a depus o contestație. După ce se va analiza această contestație, se va ajunge la o rezoluție, iar decizia va fi semnată”, a declarat ministrul Educației, Mircea Dumitru.

La rândul lui, președintele Comisiei de Științe Juridice din CNATDCU, Dan Mircea Bob, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că dacă va fi chemat la Parchet în dosarul deschis ca urmare a plângerii lui Petre Tobă, va face la rândul său sesizare pentru denunț calomnios pentru că „nu ajunge că a plagiat, mai face și plângeri”

„Dacă este așa și voi fi citat, voi face plângere pentru denunț calomnios. Ce am făcut noi este perfect legal. Avem temei legal. Potrivit ordinului de ministru, președintele consiliului general poate numi orice comisie de lucru, în funcție de necesități. Este text expres care oferă bază perfect legală. Avem aici anexa 1 din Ordinul ministrului nr. 3482 din 2016. La capitolul 3 întâlnim atribuțiile și competențele CNATDCU, aveți art. 13 alin 1 unde se notează că președintele are următoarele atribuții: punctul e- președintele poate înființa comisii de lucru, pe durată determinată, care pot include membri CNATDCU sau experți externi. Pe baza acestui text s-a votat numirea unei comisii de lucru. Este o chestiune perfect legală. Plângerea este de-a dreptul fantezistă iar domnul Tobă dacă vrea să se joace cu focul, să se joace cu focul”, a declarat, în exclusivitate pentru MEDIAFAX, Dan Mircea Bob, președintele Comisiei de Științe Juridice din CNATDCU.

La jumătatea lunii octombrie, Petre Tobă a depus plângere penală la Parchetul General împotriva membrilor Consiliului General al Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) care au votat constituirea ultimei comisii tehnice în cazul analizei doctoratului său, dar și a membrilor acesteia din urmă. Procurorii Parchetului General au început deja urmărirea penală în dosarul constituit, pentru presupuse fapte de abuz în serviciu.

„Nu ajunge că a plagiat, a și formulat plângere penală. Nu ne jucăm cu justiția aici. Noi ne chinuim aici să verificăm, să stabilim dacă s-a plagiat sau nu, și dânsul face și plângere. Regulamentul de organizare și funcționare al CNATDCU este clar. Este o chestiune atât de banală, mă mir ca domnul Tobă se pretează la așa ceva. Totuși, nu avem nimic de făcut?! Ne plictisim?! Plângerea este neîntemeiată, există temei perfect legal pentru ca altfel nu am fi indrăznit să luăm o astfel de decizie”, a mai spus Dan Mircea Bob.

Viorel Barbu, fost președinte CNATDCU, spune că va merge la audieri dacă va fi chemat. „Nu am niciun punct de vedere. Nici nu știam, acum aflu de la dumneavoastră. Eu nu mai sunt în CNATDCU, sunt plecat din tara de două luni. Când am să fiu chemat la parchet, o să mă prezint”, a afirmat Viorel Barbu.

Surse judiciare au precizat pentru agenția MEDIAFAX că Petre Tobă a fost chemat și audiat deja la sediului Parchetului General, în perioada următoare urmând să fie audiați și cei din Consiliul General și comisia tehnică.

Fosta conducere a Parchetului General, instituție care a deschis urmărirea penală în acest dosar, a fost implicată la rându-i într-un scandal de plagiat. Bogdan Licu, fost procuror general interimar și fost procuror general adjunct, a fost acuzat de plagiat, iar în luna martie a cerut să îi fie retras titlul de doctor, deși spunea că acuzațiile nu sunt reale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cât de sănătos este să mergem kilometri întregi în mocasini?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!