Prima pagină » Știri » Dosarul Liei Olguța Vasilescu, întors la DNA. Reacția primarului Craiovei

Dosarul Liei Olguța Vasilescu, întors la DNA. Reacția primarului Craiovei

Dosarul Liei Olguța Vasilescu, întors la DNA. Reacția primarului Craiovei
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, declară că instanțele din România au sesizat "ilegalitatea instrumentării" dosarului său, chiar dacă la un moment dat a crezut că dosarul va ajunge la CEDO, transmite corespondentul MEDIAFAX.

osarul) și cât de aberante sunt acuzațiile, l-aș prefera în instanță cât mai repede. Vreau să se termine odată cu circul ăsta. Nu știu dacă e o tergiversare, cert este că nu cunosc alte cauze care să fi durat atât de mult la camera preliminară, dar cu certitudine instanțele au avut dreptate. Prima încheiere a fost extraordinară pentru noi, în sensul că s-a admis tot ceea ce am cerut noi. S-a stabilit acolo fără niciun fel de dubii că mi s-a încălcat dreptul la apărare, că s-au obținut ilegal probe, care nici acele probe nu spuneau mare lucru, doar că după cinci zile s-a uitat să se cheme procurorii să își exprime punctul de vedere vizavi de întoarcerea sau nu a dosarului. Acest lucru se pare că s-a omis și din cauza asta se rejudecă”, declara Lia Olguța Vasilescu în urmă cu o săptămână.

Primarul Craiovei a afirmat atunci că este convinsă că va fi achitată în acest caz.

Tribunalul susținea că Liei Olguța Vasilescu i-a fost încălcat dreptul la apărare, excluzând din dosar anumite declarații și interceptări, despre care judecătorii susțin că au fost obținute în mod nelegal.

Lia Olguța Vasilescu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, folosirea autorității sau influenței și spălare de bani.

DNA precizează că în anul 2014 Lia Olguța Vasilescu ar fi cerut și primit de la mai mulți oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova suma de 568.291,37, respectivii afaceriști acceptând „solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguța în considerarea atribuțiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăți în buna desfășurare a contractelor, în efectuarea plăților și în recepționarea lucrărilor”, arată Parchetul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!