Prima pagină » Economic » Cât trebuie să câștigi pentru a lua un credit imobiliar

Cât trebuie să câștigi pentru a lua un credit imobiliar

Cât trebuie să câștigi pentru a lua un credit imobiliar
Mai multe pe gandul.info

„Venitul mediu al celor care apelează la un credit imobiliar este 2500 de lei. Aceasta este media totală fiindcă în general vorbim despre o familie, probabil și despre un copil și se tine cont de coșul de subzistență. Este vorba despre un venit mediu pe întreaga țară și de un portofoliu care acoperă și mediu rural și mediu urban. Este posibil ca în București sau în orașele mari, Cluj, Timișoara, această medie să fie un pic mai mare”, susține Dana Demetrian.

Vicepreședintele BCR spune că modelul de acceptare al clientului nu ține cont dacă acesta este angajat la stat sau în mediul privat. În ultima perioadă, salariile din mediul privat au rămas în urma celor de la stat, iar unii patroni achită cu întârziere drepturile salariale ale angajaților.

„Modelul de acceptare al clientului ține cont de predictibilitatea și continuitatea veniturilor, de experiența în timp pe pozițiile pe care clientul se află în momentul respectiv. Adică dacă se observă fluctuații majore atunci eligibilitatea clientului are de suferit fiindcă există o volatilitate. Ține cont de vârstă, de capacitatea de plată, de familie și mai puțin dacă acesta este în mediul public sau în privat. Nu există campanii dedicate pentru mediul public sau privat. Profilul clientului este generat de criteriile de eligibilitate din punct de vedere al veniturilor și al lipsei de volatilitate”, arată Demetrian.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!