Prima pagină » Știri » Cresc punctul de pensie și pensia socială minim garantată. De când va intra în vigoare măsura

Cresc punctul de pensie și pensia socială minim garantată. De când va intra în vigoare măsura

Cresc punctul de pensie și pensia socială minim garantată. De când va intra în vigoare măsura
Punctul de pensie va crește cu 9% și va fi de 1000 de lei, iar pensia socială minim garantată va fi de 520 de lei, conform unui proiect de Ordonanță postat pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Se propune ca începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, valoarea punctului de pensie stabilit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, să se majoreze cu 9% și să fie de 1000 de lei.

„Se are în vedere faptul că în perioada 2011-2012 nu s-a aplicat majorarea valorii punctului de pensie iar în anul 2017, pe fondul creșterii economice și a gradului de ocupare a forței de muncă, se încearcă o îndreptare parțială a acestui fapt”, se arată în Nota de fundamentare.

De asemenea, se propune ca începând cu 1 februarie 2017, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr.196/2009, cu modificările și completările ulterioare, să fie de 520 de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?