Prima pagină » Știri » Avocatul Bamboo: Angajați ai clubului susțin că persoane străine se aflau în depozit în noaptea incendiului

Avocatul Bamboo: Angajați ai clubului susțin că persoane străine se aflau în depozit în noaptea incendiului

Unul dintre avocații clubului Bamboo, Cătălin Dancu, a declarat, duminică, la Poliția Capitalei, că angajații localului au semnalat administratorilor, în noaptea în care a avut loc incendiul, că sunt persoane străine într-un spațiu folosit ca depozit. Patronul clubului va fi audiat luni.

„Tot ce a însemnat ajutorul acordat de către angajați, care au fost instruiți și specializați, stingerea din interior, folosirea extinctoarele, toate au fost făcute într-o cooperare deplină. Au fost peste 700 de persoane în club care în mai puțin de șase minute au fost evacuate în condiții de securitatea pentru că toți au ascultat de instrucțiunile persoanalului. Avem date (n.r că focul ar fi fost pus) pentru că sunt martori, angajați ai clubului care au sesizat administratorii că sunt persoane străine în acea zonă unde în mod normal nu aveau ce căuta, pentru că este o zonă de depozit, este o zonă părăsită, a fost sala de fitness, acum era nefuncțională, era o sală cu depozit, ca obiect și destinație, și în mod normal aceștia nu aveau ce căuta. Sunt persoane care sunt străine clubului pentru că vis a vis exista un ballroom, o altă petrecere privată și ospătarii cred că acele persoane provin din sala în care se desfășura celălat eveniment. Persoanele respective, au declarat ospătarii, fumau în zonă interzisă, din acest moment s-au dus și au anunțat administratorii. Urmează să fie identificați. Datele și declarațiile indică trei persoane”, a spus Cătălin Dancu.

În legătura cu informațiile furnizate de Primăria Sectorului 2, potrivit cărora clubul nu avea autorizație de funcționare, avocatul a precizat că existau documente de funcționare provizorii.

„Nu este adevărată afirmația viceprimarului sectorului 2, să îi fie rușine, potrivit cărora nu exista un proces verbal de recepție a clădirii. Nu există pentru că extinderea lucrării și construcției clubului nu era finalizată și, pe cale de consecință, nu puteai să obții o recepție finală a ceva ce nu era terminat. Nefiind terminată întreaga lucrare a clubului nici nu putea fi asigurată pentru că asiguratorul cerea în mod automat recepția finală a lucrării. (…) Aveau voie să desfășoare activități, erau documente provizorii pentru funcționare, toate documentațiile erau puse de avocați. Toți pașii pe care legea cerea să-i facem, i-am făcut. Noi nu mai avem documnetele. Procurorii au cerut astăzi sa fie adusă toată documentația. În procedurile de evaluare, ele nu erau finalizate, am încheiat un contract suplimentar cu pompierii ca pentru toate evenimentele de la clubul Bamboo, până la finalizarea procedurilor, să existe mașini cu pompieri, care erau aduse ori de câte ori clubul avea nevoie, în funcție de importanța evenimemtului”, a explicat Dancu.

Întrebat de ce se fuma în club, pe rețelele de socializare existând mai multe fotograții cu persoane care aveau țigări aprinse în incinta clubului, avocatul a spus că este o problemă de bun simț.

„Nu e o problemă de nelegalitate. E o problemă de bun simț a unora care nu au șapte ani de acasă, care au fost imediat avertizați de personalul clubului și cei care au refuzat să stinga țigările au fost evacuați iar ceilalșți care au acceptat nu au mai fost lăsați decât în zona special amenajată a clubului. Ce ați văzut, ca fotografii, sunt rezultatul faptului că imediat ce au fost identificați fie au plecat fie s-au dus ăn zona de protecție”, a mai spus Cătălin Dancu.

Acesta a precizat că patronul clubului, Joshua Castellano, va fi audiat luni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!