Prima pagină » Știri politice » Când ar putea avea loc, cel mai devreme, referendumul convocat de președinte

Când ar putea avea loc, cel mai devreme, referendumul convocat de președinte

Când ar putea avea loc, cel mai devreme, referendumul convocat de președinte
Președintele Klaus Iohannis poate, teoretic, să ceară organizarea referendumului pe tema proiectelor normative propuse de PSD, privind grațierea unor pedepse și modificarea Codurilor Penale, a doua zi după expirarea termenului de 20 de zile pe care Parlamentul îl are pentru avizarea propunerii sale. Cu toate acestea, de obicei, există o perioadă de 30 de zile de popularizare a subiectului referendumului.

Președintele Klaus Iohannis ar putea organiza relativ rapid un referendum pe probleme de interes național, conform legii privind referendumul.

Astfel, președintele trebuie să trimită solicitarea sa către Parlament, iar legislativul are 20 de zile calendaristice la dispoziție pentru a-și da avizul asupra acestui referendum, aviz care este consultativ. Dacă Parlamentul nu respectă acest termen, președintele poate emite decretul de organizare a referendumului și fără acest aviz, procedura considerându-se îndeplinită, conform articolului 11 din legea 3/2000 privind organizarea referendumului.

Dacă, teoretic, președintele ar trimite mâine, 24 ianuarie, solicitarea sa către Parlament, acesta ar avea la dispoziție până pe 13 februarie (20 de zile calendaristice) să adopte o hotărâre privind avizarea referendumului. Tot teoretic, a doua zi, președintele pe 14 februarie ar putea fi organizat referendumul, pentru că președintele ar putea emite pe 13 februarie decretul de organizare a referendumului, în care el decide data organizării.

Cu toate acestea, chiar dacă legea nu specifică o perioadă anume care trebuie să se scurgă de la anunțarea referendumului până la organizarea sa efectivă, în cazul referendumurilor pe probleme de interese național (deci nu de demitere a președintelui sau de modificare a Constituției), de obicei există o perioadă de 30 de zile de așa-zisă „campanie”, în care ideile puse în dezbatere la referendum sunt popularizate, timp în care autoritățile au și timpul necesar pentru a organiza scrutinul.

Astfel, adăugând această perioadă de 30 de zile la ipoteza că președintele Iohannis ar demara chiar de mâine procedurile pentru referendum, reiese că data cea mai apropiată la care s-ar putea teoretic organiza consultarea populației ar fi 11 martie, ultima duminică dinaintea expirării termenului de 30 de zile de la aducerea la cunoștință publică a referendumului.

Condițiile de validitate a referendumului implică o prezență la vot de minim 30% dintre românii înscriși pe listele electorale permanente (aproape 18 milioane), precum și faptul ca voturile valabil exprimare în cadrul acestui referendum să fie în număr de cel puțin 25% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente, conform articolului 5 din legea 3/2000.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană