Prima pagină » Știri politice » Obiectivul Guvernului în cazul MCV. Birchall: „S-ar încheia astfel situația prin care România e evaluată în paralel prin mai multe instrumente”

Obiectivul Guvernului în cazul MCV. Birchall: „S-ar încheia astfel situația prin care România e evaluată în paralel prin mai multe instrumente”

Obiectivul Guvernului în cazul MCV. Birchall:
Guvernul dorește încheierea Mecanismului de cooperare si verificare (MCV), dar și limitarea caracterului general "al unora dintre recomandări care nu reflectă întocmai progresele României", potrivit ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, care a declarat că Executivul apreciază faptul că pentru prima dată, în raport, "se menționează explicit natura distinctă a MCV și necesitatea de a evita orice corelări cu deciziile din cadrul altor politici ale UE, cum ar fi aderarea la Schengen sau fondurile structurale".

„Raportul de azi e unul bun, confirmând existența unui incontestabil parcurs pozitiv al evaluărilor sistemului judiciar român. Însă, elementul cheie al raportului constă în aceea că Comisia indică o perspectivă clară de finalizare a acestui mecanism prin intermediul consolidării accelerate a reformelor, formulând în acest sens 12 recomandări. Comisia Europeană menționează perspectiva unei evaluări anticipate în 2017 pentru finalul anului curent”, a afirmat Ana Birchall, miercuri, în cadrul unei declarații de presă la Palatul Victoria.

Birchall susține că Executivul va continua să lucreze cu Comisia Europeană „pentru a limita caracterul general al unora dintre recomandări care nu reflectă întocmai progresele României așa cum au fost certificate de rapoartele pozitive anterioare, cât și de prezentul raport” și că va pleda în continuarea „pentru ca raportarea să se facă pe baza obiectivelor inițiale ale MCV”.

„Obiectivul nostru e de a încheia MCV pentru a plasa România în rândul tuturor celorlalte state membre care sunt supuse unor instrumente orizontale de monitorizare. S-ar încheia astfel situația curentă prin care România e evaluată în paralel prin mai multe instrumente cu aceleași obiective”, a precizat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Totodată, Birchall a transmis că Executivul apreciază faptul că pentru prima dată „se menționează explicit natura distinctă a MCV și necesitatea de a evita orice corelări cu deciziile din cadrul altor politici ale UE, cum ar fi aderarea la Schengen sau fondurile structurale”.

„Autoritățile române au subliniat în mod repetat acest lucru de-a lungul anilor. Salutăm mesajul explicit transmis de acest raport cu privire la distincția clară între MCV și aderarea la Schengen. Rregretăm că această decizie nu a venit mai devreme din partea CE. România reiterează nevoia unui dialog direct cu CE”, a adăugat Birchall. 

„Ministerul Justiției este liderul de filă în acest dosar, noi la MAE și prin portofoliul pe care îl coordonez, noi asigurăm coordonarea pe linia diplomatică pentru a atinge acest obiectiv important pentru România”, a încheiat Birchall.

Recomandarea video

Mediafax
Becali aruncă bomba despre negocierile pentru Guvern
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
Rezultatele autopsiei în cazul celor 5 turiști care și-au pierdut viața în timpul unei scufundări în Maldive. Care ar fi cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Diana Buzoianu îi răspunde lui Florin Prunea după acuzațiile de „videochat”: „Genul ăsta de atac furibund arată disperarea”
Mediafax
Greșeala fatală a salvatorilor din Maldive. Mărturia bărbatului care a recuperat trupurile italienilor
Click
Horoscop vineri, 22 mai. Leii au o zi specială, iar Balanțele trăiesc clipe magice alături de partenerul lor
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Mario Iorgulescu, prima REACȚIE după ce și-a aflat pedeapsa. Ce mesaj i-a trimis lui Dan Capatos 😲
Ce se întâmplă doctore
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
O „genă a longevității” ar putea proteja creierul de îmbătrânire și demență