Prima pagină » Știri politice » Ludovic Orban, achitat în dosarul care l-a scos din cursa pentru Primăria Capitalei. Reacția fostului lider al PNL

Ludovic Orban, achitat în dosarul care l-a scos din cursa pentru Primăria Capitalei. Reacția fostului lider al PNL

Ludovic Orban, achitat în dosarul care l-a scos din cursa pentru Primăria Capitalei. Reacția fostului lider al PNL
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au achitat marți pe Ludovic Orban, fostul candidat PNL la Primăria Capitalei, în dosarul în care este judecat pentru folosirea influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, decizia nefiind definitivă. Fostul lider liberal a declarat, la scurt timp de la aflarea deciziei, că, din punctul său de vedere, s-a făcut dreptate într-un dosar „incorect care nu se bazează pe niciun fel de probă" și i-a sfătuit pe procurorii anticorupție să nu atace decizia instanței, „pentru că acest dosar este penibil pentru DNA".

La scurt timp după pronunțarea verdictului, unul care nu este, însă, final, Ludovic Orban a declarat că acum consideră că i s-a făcut dreptate și că, dacă instanța de fond s-a pronunțat, sentința este ca și definitivă. Întrebat dacă este de părere că decizia magistraților vine ca o lovitură pentru DNA, fostul candidat la Primăria Capitalei din partea PNL a răspuns negativ, arătând că procurorul care i-a făcut dosarul a părăsit sau urmează să părăsească Direcția Anticorupție. 

„Toți cei care mă cunosc știu că acuzația care mi-a fost adusă este profund nedreaptă. Și ca atare nu cred că imaginea mea a avut de suferit, mai ales în rândul persoanelor care mă cunosc (…) Rezultatul a fost că am fost scos din candidatura la Primăria Capitalei. Nu pot să vă spun eu ce s-a urmărit sau care a fost obiectivul. Cert este că un procuror al Direcției Naționale Anticorupție mi-a făcut un dosar incorect care nu se bazează pe niciun fel de probă. În urma acestui dosar, instanța s-a pronunțat. Mi-a făcut dreptate instanța, nu vreau să mă războiesc cu nimeni, procurorul care a făcut dosarul a și părăsit DNA. Îi sfătuiesc să nu atace decizia, pentru că acest dosar este penibil pentru DNA”, a declarat Ludovic Orban într-o intervenție telefonică la Realitatea TV.

În luna aprilie, procurorii DNA au anunțat că Orban este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, acesta solicitându-i unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania electorală din vara anului 2016. În urma acestor evenimente, liberalul a decis să demisioneze din funcțiile de conducere pe care le deținea la acea dată la nivelul Camerei Deputaților și PNL, dar și să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei. Ulterior, lui Ludovic Orban i-a fost ridicată măsura controlului judiciar. 

„La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim-vicepreședinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoștea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcția de primar al municipiului București”, au anunțat procurorii DNA într-un comunicat de presă.
 
Ulterior, la data de 20 martie, Ludovic Orban i-ar fi cerut omului de afaceri 50.000 de euro, „cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menționat, cu funcții de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni”, mai arată DNA.
 
Potrivit procurorilor, omul de afaceri a acceptat să îi dea suma cerută lui Ludovic Orban „în considerarea funcției de conducere pe care Orban Ludovic o deține în cadrul unui partid și a potențialului de intervenție al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”.
 
Atunci, Ludovic Orban a declarat că nu vrea să pericliteze șansa partidului de a câștiga alegerile la Primăria Capitalei, motiv pentru care a și ales să se retragă: „Nu am încasat niciun leu. Deodamdată nu am dezamăgit pe nimeni. Instanța decide dacă o persoană este sau nu nevinovată. Cariera nu mi s-a oprit aici. Eu nu mă joc cu viața politică și cu activitatea publică. Atâta timp cât sunt implicat intr-un proces de natură penală nu pot să mă prezint în fața cetățenilor să le cer votul. Mă simt într-un fel neîndreptățit dar nu pun în niciun fel la îndoiala activitatea pe care o desfășoară DNA”, a mai spus liberalul. Ulterior, pe 18 aprilie, magistrații instanței supreme au decis revocarea controlului judiciar. 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!