Prima pagină » Știri politice » Grindeanu: Există, începând de ieri, două tabere. I-aș îndemna și pe unii și pe alții la calm

Grindeanu: Există, începând de ieri, două tabere. I-aș îndemna și pe unii și pe alții la calm

Grindeanu: Există, începând de ieri, două tabere. I-aș îndemna și pe unii și pe alții la calm
Premierul Sorin Grindeanu susține că a început să vadă formându-se, de duminică, "două tabere". La mențiunea jurnaliștilor că nu poate pune pe picior de egalitate 500.000 de oameni, care au protestat la nivelul întregii țări, cerând demisia Guvernului, față de cei aproape 1.000 de oameni care au participat la un miting de susținere a Executivului și au scandat împotriva președintelui Klaus Iohannis, Grindeanu a făcut referire la numărul celor care au votat PSD la alegerile parlamentare. Întrebat dacă are ceva să își reproșeze privind modul în care Executivul a gestionat întreaga situație în ceea ce privește adoptarea OUG 13/2017, că "poate neexplicarea și neconsultarea de către Ministerului Justiției mai largă e una din greșeli".

„Eu am văzut că există începând de ieri, încep să devină vizibile două tabere. I-aș îndemna și pe unii și pe alții la calm. Avem nevoie de stabilitate, de lucruri care să ne unească. Am înțeles mesajul dat de stradă. De aceea am luat decizia de a abroga ordonanța, pe de altă parte susținătorii noștri simt nevoia să își manifeste această susținere”, a declarat Sorin Grindeanu.

La observația unui jurnalist că nu poate pune pe picior de egalitate 500.000 de oameni, care au protestat, duminică, la nivelul întregii țări, cerând demisia Executivului, față de cei aproape 1.000 de oameni care au participat la un miting de susținere a Guvernului Grindeanu, la Palatul Cotroceni, premierul s-a referit la numărul celor care au votat PSD la alegerile parlamentare.

„În urmă cu câteva săptămâni am avut alegeri în care vorbim de milioane de voturi. Acele milioane de voturi înseamnă susținere pentru ce înseamnă acum coaliția PSD- ALDE. Nu înseamnă un cec în alb, dar s-a creat o majoritate în Parlament,  acea majoritate susține Guvernul”, a mai spus Grindeanu.

Întrebat dacă are ceva să își reproșeze privind modul în care Executivul a gestionat întreaga situație, Grindeanu a spus că „poate neexplicarea și neconsultarea de către Ministerului Justiției mai largă” e una din greșeli, pe lângă „lipsa de dialog”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mohammad Murad, DEZVĂLUIRI despre viitorul Guvern: scenariul Veștea-AUR
Digi24
„Țiuia, se aprindeau becurile”. Cum a încercat un cioban să demonteze drona cu explozibil din Vaslui: „Am scos firele și s-a oprit”
Cancan.ro
Andreia a murit după ce și-a făcut 6 intervenții estetice în doar 10 ore. Ce s-a întâmplat după externare 😲
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
„Oamenii fac pur și simplu un pas în spate”. De ce nu ies românii în stradă, deși sunt tot mai dezamăgiți de stat
Mediafax
Medicina de proximitate: cum a devenit clinica Affidea din Cosmopolis reper pentru familiile din nordul Capitalei
Click
Viața unei românce care este stabilită de 30 de ani în Japonia. „Sunt numai aparențe”
Digi24
Angela Merkel, către români: „Vă doresc să aveţi din nou un premier ales. Avem nevoie de oameni dispuşi să facă compromisuri”
Cancan.ro
Anca Pandrea și-a schimbat TESTAMENTUL înainte să moară. Ce obligații va avea moștenitorul
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | Lista cu cele peste 140 de radare fixe cu rol de „calmare a traficului” și locul unde sunt acestea montate
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Cum va fi vremea în septembrie? Meteorologii anunță că nu scăpăm de căldură