Prima pagină » Știri » Ce a pățit un polițist din Mehedinți după ce a participat la un protest față de adoptarea OUG 13

Ce a pățit un polițist din Mehedinți după ce a participat la un protest față de adoptarea OUG 13

Ce a pățit un polițist din Mehedinți după ce a participat la un protest față de adoptarea OUG 13
Un polițist din Mehedinți este cercetat disciplinar de superiori pentru că a participat la un miting de protest față de adoptarea OUG 13 de către Guvernul Grindeanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Polițistul, Radu Ghenciu, angajat în cadrul Biroului de Ordine Publică de la Poliția Municipiului Drobeta Turnu Severin, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că atunci când a luat parte la protest se afla în timpul liber și nu înțelege de ce trebuie să fie cercetat.

„Am participat, pe data de 1 februarie, la o întrunire care nu avea sub nicio formă caracter politic, ci a fost vorba de o acțiune a cetățenilor față de aprobarea OUG 13. La șapte zile după aceea s-a dispus cercetarea mea. Pare-se că abuzul are loc și împotriva mea. E dreptul meu să particip în timpul liber la mitinguri, nu a fost miting politic”, a spus Radu Ghenciu, agent de poliție în cadrul Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Mehedinți afirmă că au primit o sesizare cu privire la participarea polițistului la protest și din acest motiv s-a dispus cercetarea lui.

„Inspectoratul a fost sesizat cu privire la aceste aspecte și s-a dispus efectuarea de verificări, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței încălcării vreunei norme interne de către persoana respectivă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, Mădălina Viziru.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Economia Rusiei se apropie de „zona morții”. Ce arată noile date economice?
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
Uitați de păpuși și mașinuțe. Copiii ar trebui să se joace cu teluri și zdrobitoare de cartofi pentru a se dezvolta mai bine
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Zodia care dă lovitura în luna martie! Noroc divin și schimbări spectaculoase pentru acest nativ
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Testele ADAC arată un paradox: impactul la 35 km/h poate fi mai periculos decât la 50 km/h
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Astronomii încearcă să rezolve misterul unei comete care și-a schimbat direcția de rotație