Prima pagină » Știri » 400 de oameni protestează față de avort, timp de o lună, la Timișoara: ”Nimeni nu vorbește despre asta”

400 de oameni protestează față de avort, timp de o lună, la Timișoara: ”Nimeni nu vorbește despre asta”

400 de oameni protestează față de avort, timp de o lună, la Timișoara: ''Nimeni nu vorbește despre asta''
Peste 400 de voluntari stau, timp de 40 de zile, între orele 7-19, în fața Maternității Odobescu din Timișoara, cu pancarte cu mesaje pentru viață în mâini, se roagă și țin post, în cadrul unei campanii internaționale împotriva avortului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Campania „40 de zile pentru viață” a început miercuri, 1 martie, și se va termina în data de 9 aprilie, iar în această perioadă, peste 400 de voluntari stau în schimburi timp de 12 ore, în fiecare zi, în fața Maternității „Odobescu” din cadrul Spitalului Municipal Timișoara.

Manifestanții nu scandează nimic, însă au în mâini pancarte cu mesaje precum „Orice ființă umană are dreptul la viață”, „Fiecare viață este un miracol”, „Bărbații adevărați protejează viața”. În plus, voluntarii țin post și se roagă în fața maternității.

„Scopul campaniei nu este acela de a manifesta împotriva cuiva, ci pentru a susține dreptul la viață al copiilor nenăscuți. Dorim să fim o voce a copiilor români nenăscuți, cerându-i lui Dumnezeu să oprească avortul în Timișoara și în România. Campania este una foarte pragmatică. Vrem să stăm în stradă 40 de zile, 12 ore pe zi, cel puțin câte trei persoane. Sunt implicați peste 400 de voluntari. Ne întâlnim nu ca să protestăm, să acuzăm pe cineva, ci dorim să fim în stradă ca să vorbim fără vorbe, să fim o voce a copiilor nenăscuți”, a declarat Gheorghe Alecsei, organizator al campaniei „40 de zile pentru viață”.

„Ieri au murit 400 de români, astăzi vor muri tot 400, mâine la fel. Dar nimeni nu vorbește despre asta. Este vorba de copiii avortați în fiecare zi în țara noastră. România și Rusia sunt singurele țări din lume în care numărul avorturilor a depășit numărul populației în viață”, a precizat și Ioan Ciobotă, un alt organizator al campaniei.

Tot în luna martie, credincioșii din Timișoara organizează „Marșul pentru Viață”. Acesta va avea loc pe străzile orașului în data de 25 martie.

Campania este una internațională, care se va desfășura timp de 40 de zile la Timișoara, Cluj-Napoca, București, Baia Mare, Năsăud și Iași, dar și în alte 559 de orașe din 27 de țări. Acțiunea este organizată pentru prima dată în capitala Banatului de către credincioși de diferite confesiuni din oraș.

Conform Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare a Ministerului Sănătății, se estimează că, din 1958 până în 2008, în România au fost avortați peste 22 de milioane de copii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Mitul vârstei câinilor, spulberat: Cum calculezi corect câți ani are patrupedul tău?