Prima pagină » Știri politice » Dragnea susține propunerea ca funcționarii trimiși în judecată pentru corupție să nu fie suspendați: „Să ne obișnuim cu prezumția de nevinovăție”

Dragnea susține propunerea ca funcționarii trimiși în judecată pentru corupție să nu fie suspendați: „Să ne obișnuim cu prezumția de nevinovăție”

Dragnea susține propunerea ca funcționarii trimiși în judecată pentru corupție să nu fie suspendați:
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că susține propunerea legislativă care prevede ca funcționarilor publici să nu li se mai suspende de drept raportul de serviciu în situația trimiterii în judecată pentru săvârșirea unor fapte de corupție, infracțiuni cu intenție sau contra umanității.

„Nu cred că este o idee rea pentru că trebuie să ne obișnuim și cu principiul de prezumție a nevinovăției. Până când un om este condamnat, nu cred că trebuie să plece de la serviciu. Sunt de acord cu acestă propunere, susținem”, a spus Dragnea.

Senatori PNL, PSD și UDMR vor ca funcționarilor publici să nu li se mai suspende de drept raportul de serviciu în situația trimiterii în judecată pentru săvârșirea unor fapte de corupție, infracțiuni cu intenție sau infracțiuni contra umanității, potrivit unui proiect de lege, depus la Senat.

„Articolul 94 alin. (1) litera m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (…) se abrogă”, potrivit inițiativei legislative depuse de senatorii PNL Răducu Filipescu și Mircea Cazan, senatorul PSD Eugen Teodorovici și senatorul UDMR Cseke Attila.

Funcționarii publici sunt discriminați față de alte categorii de personal care își desfășoară activitatea în aceeași instituție publică prin articolul 94 alin. (1) litera m), susține senatorul PNL Răducu Flipescu, potrivit expunerii de motive a inițiativei legislative.

„În instituțiile publice desfășurându-și activitatea atât funcționari publici, cât și personal contractual, dar și aleși locali, pentru egalitate de tratament, este necesară modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în sensul abrogării art. 94 alin (1) litera m) care, prevede, pentru funcționarii publici, suspendarea de drept a raportului de serviciu în situația trimiterii în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 litera h), ceea ce reprezintă, în opinia noastră, discriminarea funcționarilor publici față de celelalte categorii de personal care își desfășoară activitatea în aceeași instituție publică”, susține Răducu Filipescu, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Articolul 54 din Statutul funcționarilor publici, la litera h), stabilește o persoană poate ocupa o funcție publică, dacă „nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice”.

„Apreciem că prevederile articoluluiu 94 alin (1) litera m) ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici trebuie să fie în concordanță cu prevederile Codului Muncii, cu cele ale Legii nr. 393/2004 (Statutul aleșilor locali-n.r.) și cele ale Legii nr. 215/2001 (Legea administrației publice locale-n.r.)”, spune Filipescu.

În Codul Muncii este prevăzută suspendarea de drept a raportului de muncă în cazul arestării preventive, nu în cazul trimiterii în judecată; Statutul aleșilor locali prevede suspendarea mandatului, în cazul în care alesul nu respectă declarația privind interesele personale în termenele prevăzute de lege; consilierii locali sunt suspendați de drept numai în cazul arestului preventiv, nu și în cazul trimiterii în judecată, la fel fiind tratată și instituția primarului la articolul 71 alin (1) și (4) din aceeași lege, precum și cea a consilierului județean la articolul 100, argumentează senatorul PNL, potrivit sursei citate.

Prezumpția de nevinovăție a funcționarilor publici este anulată de articolul 94 alin (1) litera m) din Legea 188/1999, mai spune Filipescu.

„Un alt argument în susținerea abrogării articolului 94 alin (1) litera m) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici îl constituie încălcarea principiului prezumpției de nevinovăție instituit de Codul Penal, în virtutea acestei prezumpții, acela împotriva căruia a fost declanșat un proces penal este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăției într-un proces public, cu asigurarea garanțiilor dreptului la apărare. De aceea susținem că toți cetățenii care își desfășoară activitatea în cadrul unei instituții publice, indiferent dacă au calitatea de funcționar public, înalt funcționar public personal contractual, ori ales local trebuie să beneficieze de tratament egal în fața legii și a autoritățiilor publice”, argumentează liberalul.

Potrivit expunerii de motive, „pentru asigurarea tratamentului egal în fața legii și a autorităților publice, precum și pentru respectarea principiului prezumpției de nevinovăție”, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să stabilească vinovăția funcționarului, nu se impune suspendarea de drept a raportului de serviciu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce înseamnă când pisica te privește și clipește lent, potrivit cercetătorilor
Digi24
George Simion, după ce Dragoș Sprînceană l-a numit „trădător de țară”: „Minciuni. Le fuge pământul de sub picioare”
Cancan.ro
Mama Adrianei Viliginschi, văduva lui Kreiner, rupe tăcerea după ce fiica ei a fost arestată! 'Se va descoperi cine le...'
Prosport.ro
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în Oltenia
Adevarul
„Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română
Mediafax
Rețeaua energetică a Ucrainei, vizată de un atac rus de amploare. Restricții aeriene în Polonia
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Lavrov, schimbare radicală de ton: acuză SUA că blochează un acord de pace în Ucraina
Cancan.ro
Ce îi scria românca lui Jeffrey Epstein în timp ce el era în închisoare! Detaliile neașteptate din mailurile desecretizate
Ce se întâmplă doctore
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe fanii săi! Cum a apărut bruneta în cea mai provocatoare ședință foto
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Dacia renunță la motoarele pe GPL. De când intră în vigoare decizia și cu ce vor fi ele înlocuite
Descopera.ro
Care este diferența dintre alcool și etanol?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Cum ajută zahărul creierul să-și reseteze amintirile?