Prima pagină » Magazin » Ce îi nemulțumește pe 7 din 10 români atunci când intră pe un site

Ce îi nemulțumește pe 7 din 10 români atunci când intră pe un site

Ce îi nemulțumește pe 7 din 10 români atunci când intră pe un site
Peste două treimi dintre români sunt de părere că există prea multe reclame în mediul online, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. Mai mult decât atât, 75% dintre ei cred că acestea sunt repetitive, în timp ce 59% le consideră plictisitoare.

În general, consumatorii cred că promovarea lor în mediul online devine, de multe ori, agresivă. Astfel, 67% dintre aceștia spun că le evită, 24% încetează să mai cumpere produsul respectiv, iar 20% indică marca drept un exemplu prost. De asemenea, în 2017, mai mulți români au declarat că au instalat programe de Adblock în comparație cu anul trecut (32% față de 19% în 2016).

În același timp, consumatorii ar fi mai atenți la conținutul publicat de un brand în mediul online dacă acesta ar fi util pentru ei (75%), dacă i-ar surprinde (48%) sau dacă ar fi amuzant (34%).

„Este în continuare o mare provocare pentru branduri să găsească acel conținut care nu doar să ajungă la publicul vizat, ci și să-i mențină atenția. Pe măsură ce este expus la tot mai multe informații în mediul online, consumatorul devine tot mai puțin dispus să-și piardă timpul cu mesaje care nu-i răspund nevoilor de informare sau relaxare sau cu care pur și simplu nu rezonează. De aceea, recomandăm ca strategiile de promovare ale brandurilor să fie centrate pe conținut valoros și relevant, având la bază analize complexe ale targetului”, afirmă  Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Românii încetează să mai urmărească un brand pe Facebook  atunci când conținutul promovat nu este util pentru ei (55%), firma  este plictisitoare (31%) sau promovată în exces (29%). În schimb, aceștia ar vrea să afle mai multe informații despre o marcă dacă acestea ar fi împărtășite de un specialist în domeniu (70%), de oameni obișnuiți (46%) sau de celebrități (22%).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi