25 de românce care au schimbat lumea

25 de românce care au schimbat lumea
Publicat: 11/03/2017, 08:44
Actualizat: 22/04/2017, 23:13
25 de românce care au schimbat lumea
1. Prima femeie inginer din Europa a fost o româncă, Elisa Leonida Zamfirescu. Aceasta s-a născut pe 10 noiembrie 1887 și a încercat să urmeze cursurile Facultății de Drumuri și Poduri din București, dar a fost respinsă tocmai din cauză că era femeie. Ulterior, aceasta a mers la studii în Germania, devenind în 1912 prima femeie inginer de pe continent.
2. O eroină de sex feminin a fost Ecaterina Teodoroiu, cea care în timpul Primul Război Mondial a luptat pe front ca soldat, a fost apoi promovată și felicitată personal de Regele Ferdinand.
3. Prima româncă aviator a fost Elena Caragiani Stoenescu. S-a născut în 1887, a studiat la Aerial League School, dar i-a fost refuzată diploma de absolvire, pe motiv că e femeie. Mai târziu, în 1914, a reușit să își ia brevetul de pilot în Franța.
4. Prima femeie din lume care a primit o diplomă de doctor în Drept a fost Sarmiza Bilcescu, născută în 1867. Aceasta a mers la cursurile Facultății de Drept din Paris și a absolvit în 1890, devenind doctor în Drept.
5. Și primul inginer silvicultor din lume de sex feminin a fost tot femeie. Pe numele ei Aurora Gruescu, aceasta s-a născut în 1914, a terminat studii de silvicultură în București și a fost singura femeie într-o promoție de absolvenți de gen masculin.
6. Elena Văcărescu a fost prima femeie româncă membră a Academiei Franceze, o persoană recunoscută pentru bogata sa activitate literară din Paris. S-a născut în 1864 și a primit din partea prestigioasei instituții un premiu pentru volumul „Chants d”Aurore” („Cântecele zorilor”). În 1925 aceasta a devenit și membră a Academiei Române.
7. Tot o Elena, de data aceasta Negruzzi, a fost prima femeie avocat, o persoană care a întâmpinat numeroase dificultăți până să fie admisă în Barou. Acesteia i s-a permis accesul în profesie doar după șase ani de încercări și respingeri sistematice, toate din cauză că era femeie.
8. Sofia Ionescu a fost o femeie care s-a remarcat în domeniul medicinei, aceasta fiind prima doctoriță care a făcut o operație pe creier. Evenimentul s-a produs în 1944 și a fost o intervenție de succes asupra unui copil care fusese victima unui bombardament în timpul războiului.
9. Prima alpinistă care a urcat pe Alpii Elvețieni a fost Elena Ghica, o femeie care provenea din înstărita familie Ghica și care, la vârsta de 10 ani vorbea deja 9 limbi străine, iar la 14 ani a tradus în germană „Iliada” lui Homer.
10. Hortensia Papadat-Bengescu s-a născut în 1876 și este una dintre cele mai cunoscute autoare românce. Cele mai celebre romane ale sale sunt „Concert din muzică de Bach”, „Rădăcini”, „Drumul ascuns”.
11. În domeniul arhitecturii, pionieră în rândul femeilor românce este Virginia Andreescu Haret. S-a născut în 1894, iar la vârsta de 9 ani a rămas orfană și a fost nevoită să-și crească singură cei trei frați mai mici. Acest lucru nu a oprit-o, însă, să urmeze cursurile Universității de Arhitectură, devenind, mai tâziu, prima arhitectă din România și a zecea din lume.
12. Elisabeta Rizea: o femeie cu o putere interioară incredibilă, care a luptat împotriva regimului comunist și, din această cauză, a și stat la închisoare timp de șase ani. După ce a fost eliberată, a continuat să lupte, iar ulterior a fost arestată și încarcerată pentru 25 de ani. În 1964 a fost eliberată.
13. Și Cella Serghi a fost o româncă extrem de talentată, scriitoare, ziaristă și translator. S-a născut în 1907 și a publicat volume precum „Pânza de păianjen”, „Cartea Mironei”, „Iubiri paralele”, „Gențiane”, „Dulce povară, tinerețea”.
14. Probabil că ai folosit cremele de față sau loțiunile de corp ale căror rețete le-a inventat sau ai luat vreodată medicamentele pe care le recomanda chiar și celebrităților din întreaga lume. Ana Aslan, născută în 1897, a fost doctoriță, inventatoare și membră a Academiei Române. Brandul pe care l-a construit are succes și astăzi și este folosit de mulți oameni.
15. Cecilia Cutescu-Storck a fost prima profesoară la o universitate de artă din Europa. Aceasta a fost pictoriță și a avut o influență majoră asupra artelor în perioada interbelică, absolvind cursurile Academiei de Arte Plastice din București.
16. Prima gimnastă care a primit nota 10 în istoria gimnasticii a fost românca Nadia Comăneci, obținând această performanță în 1976 la Jocurile Olimpice de la Montreal. Succesul ei este apreciat și astăzi, fiind recunoscută drept una dintre cele mai celebre gimnaste din lume.
17. Irina Burnaia (1909 – 1997) a fost prima femeie pilot care a zburat peste Carpați.
18. Smaranda Brăescu a fost prima aviatoare care a doborât, în 1931, recordul mondial pentru parașutismul practicat de femei printr-un salt de 6.000 de metri. Ea a fost și primul pilot din Europa care a obținut brevet în SUA.
19. Prima soprană care a avut vreodată un rol principal într-un spectacol, scris special pentru ea, a fost Hariclea Darclee, care a interpretat faimoasa Tosca.
20. Sofia Nădejde a fost publicistă, romancieră și activistă pentru drepturile omului. S-a născut la Botoșani în 1856, a fost prima care a contestat celebrul citat al lui Titu Maiorescu, potrivit căruia femeile sunt mai puțin inteligente decât bărbații și a condus, astfel, mai multe cercetări pentru a dovedi contrariul.
21. Medic și cercetătoare în psihologia infantilă, Florica Bagdasar (1901 – 1978) a fost prima femeie ministru din România.
22. Martha Bibescu a publicat peste 40 de cărți, este celebră drept scriitoare și a condus un spital în timpul ocupației germane din 1917-1918.
23. Asociația pentru Emanciparea Femeilor a fost fondată în 1911 de Eugenia Reuss-Ianculescu, o activistă feministă româncă, aceasta susținând și modificări legislative pentru susținerea femeilor, salariu egal cu al bărbaților, dreptul acestora de a avea acces în diverse profesii – precum cea de avocat.
24. Calypso Botez a fost mai ales activistă pentru drepturile femeilor. Aceasta s-a născut în 1880 la Bacău și a studiat istoria și filosofia la Universitatea din Iași.
25. Prima româncă ce a zburat în condiții de ceață peste Marea Baltică, dar și pilot care a participat la raiduri aeriene a fost Marina Stirbey.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Simona Halep a primit un nou verdict. Diferența e enormă față de ce se știa:...
Ce e de așteptat de la noua întâlnire între Regele Charles și Prințul Harry
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii