Prima pagină » Știri » Când ar putea fi inaugurat pasajul de la Piața Sudului

Când ar putea fi inaugurat pasajul de la Piața Sudului

Când ar putea fi inaugurat pasajul de la Piața Sudului
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, marți, că își dorește ca imediat după Paște să inaugureze pasajul subteran de la Piața Sudului, deși admite că firmele care se ocupă de realizarea acestuia promiseseră că va fi gata la începutul lunii martie.

„Îmi doresc ca imediat dupa sărbătorile pascale să vă invit la inaugurare. Recunosc, am o dezamăgire pentru faptul că reprezentanții constructorului, care este o asociere de firme, mi-au garantat că în săptămâna de mărțișor și de 8 martie mergem împreună să inaugurăm. Este o întârziere, dar care nu ni se poate imputa. Haideți să le mai dăm o șansă și imediat după sărbătorile pascale să vă invităm la inaugurare. Nu mai vreau să vă spun în ce situație am găsit Pasajul Piața Sudului. Nu se mai lucra, acel Dorel pe care îl știm noi era la tot pasul. Plățile nu mai erau făcute din luna octombrie și, practic, am repornit motoarele și pe acest șantier”, a declarat Gabriela Firea.

Lucrările la pasajul subteran de la Piața Sudului au început în primăvara anului 2014 și ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2015. După începerea lucrărilor, însă, constructorii au descoperit o serie de conducte de gaze, apă și canalizare care nu erau trecute în planurile de infrastructură ale companiilor de utilități, iar devierea acestora a produs o serie de întârzieri. În plus, greșelile comise de funcționarii publici privind avizarea lucrărilor au produs, de asemenea întârzieri. Din această cauză, Primăria Generală a Capitalei nu a mai putut obține finanțare europeană pentru acest pasaj.

Costurile estimative de realizare a pasajului de la Piața Sudului depășesc 127 de milioane de lei, bani care ar fi trebuit decontați în proporție de peste 80% din fonduri europene, dar din cauza întârzierilor Primăria Generală a Capitalei nu a putut deconta decât puțin peste 18 milioane de lei.

Pasajul auto de la Piața Sudului este realizat de asocierea Astaldi – Euroconstruct, are o lungime de 356 de metri și va face legătura pe sub pământ între Calea Văcărești și strada Nițu Vasile, din Sectorul 4 al Capitalei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!