Prima pagină » Știri » Peste 350 de motocicliști din Cluj au participat la un marș pentru a preveni incidentele din trafic

Peste 350 de motocicliști din Cluj au participat la un marș pentru a preveni incidentele din trafic

Peste 350 de motocicliști din mai multe județe ale Transilvaniei au participat, duminică, la un marș pe străzile municipiului Cluj-Napoca prin care au dorit să semnaleze neatenția din trafic, atât a motocicliștilor cât și a șoferilor, dar și să prevină incidentele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Participanții la manifestare, motocicliști din județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba și Brașov, s-au adunat duminică în jurul orei 14 pe platoul din fața Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca, de unde au pornit în marș cu motocicletele prin cartierul Mănăștur – Centru – cartierul Mărăști și retur.

Organizatorul marșului, Paul Sorinca, a declarat presei că au fost mulți motocicliști victime ale accidentelor, fiind înregistrate în județul Cluj, anul trecut, într-o singură zi, 8 accidente de motocicletă.

„Campania intitulată > are scopul de a preveni incidentele în trafic, atât în ceea ce îi privește pe motocicliști, cât și de responsabilizare a acestora dar și a celorlalți participanți la trafic, șoferi și bicicliști. Cea mai gravă problemă din trafic este lipsa de atenție, ar trebui să fim cu toții, șoferi și motocicliști, mai atenți când suntem în trafic. Și gropile de pe străzi reprezintă o problemă. Au fost mulți motocicliști victime ale accidentelor, în județul Cluj au avut loc anul trecut, într-o singură zi, 8 accidente de motocicletă, ceea ce este enorm”, a spus Sorinca.

Motocicliștii au împărțit șoferilor și trecătorilor autocolante cu mesajele „Atenție la motocliciliști, și noi existăm în trafic” și „Asigură-te de două ori”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!