Prima pagină » Știri externe » Primele condiții pentru Marea Britanie, în toiul negocierilor pentru Brexit. Trei puncte esențiale din rezoluția Parlamentului European

Primele condiții pentru Marea Britanie, în toiul negocierilor pentru Brexit. Trei puncte esențiale din rezoluția Parlamentului European

Primele condiții pentru Marea Britanie, în toiul negocierilor pentru Brexit. Trei puncte esențiale din rezoluția Parlamentului European
Parlamentul European a stabilit, miercuri, prin vot majoritar, principalele linii de negociere privind ieșirea Marii Britanii din UE. Una dintre cele mai importante condiții este aceea referitoare la libera circulație a cetățenilor europeni, astfel încât rezoluția votată în Legislativul european avertizează Regatul Unit împotriva oricărei încercări de a limita drepturile privind libertatea de mișcare înainte de ieșirea propriu-zisă din Uniune. În același timp, oficialii europeni au refuzat ca un viitor acord comercial cu Marea Britanie să fie negociat în paralel, discuțiile urmând să înceapă după ce Londra părăsește oficial blocul comunitar. Un al treilea punct esențial din rezoluția Parlamentului European se referă la respectarea tuturor angajamentelor financiare asumate de Regatul Unit prin înțelegerile internaționale, acest lucru însemnând și că britanicii ar putea fi nevoiți să plătească datoriile rămase și după pierderea statutului de membru.

Reuniți în ședință plenară la Strasbourg, eurodeputații au adoptat, cu 516 voturi pentru și 133 împotrivă, o rezoluție care stabilește mai multe „linii roșii” care trebuie urmărite în cadrul negocierilor privind Brexit, scrie Le Figaro.

Cheia rezoluției votate miercuri în Parlamentul European se referă la asigurarea unui tratament corect pentru cetățenii Uniunii Europene care trăiesc în Marea Britanie, dar și pentru britanicii din UE, atrăgând atenția că Marea Britanie rămâne un stat membru până la plecarea oficială, acest lucru presupunând drepturi și obligații, inclusiv angajamente financiare care s-ar putea prelungi dincolo de data retragerii. Concret, acest lucru înseamnă că Regatul Unit nu are dreptul să emită nicio acțiune legislativă prin care să încerce să limiteze libertatea de mișcare înainte de părăsirea blocului comunitar, dat și că trebuie menținute principiile de bază ale pieței unice, referitoare la libera circulație a bunurilor, capitalurilor, serviciilor și oamenilor. Mai mult, acordul referitor la viitoarea relație pe care Marea Britanie o va menține cu Uniunea va putea fi încheiat doar după ce Regatul își pierde calitatea de membru de facto al UE. 

O a doua condiție esențială este aceea ca Marea Britanie să nu încerce să negocieze acorduri comerciale cu state terțe, întrucât ar încălca legislația Uniunii Europene, astfel că oficialii europeni îi avertizează pe britanici să nu se angajeze în negocieri bilaterale cu unul sau mai multe state membre privind procedurile de retragere sau privind viitoare relații cu UE. 

Și din punct de vedere financiar Marea Britanie se găsește în dezavantaj în tot acest „divorț” dureros. Statutul de membru al UE va permite Marii Britanii să uzeze de toate drepturile sale de membru până când va părăsi Uniunea, dar oficialii europeni avertizează că, pe același principiu, Regatul va trebui să se ocupe de respectarea obligațiilor care îi revin și care rezultă printre altele din bugetul UE actual pe termen lung. Astfel de angajamente financiare ar putea exista și după data retragerii, se mai spune în text rezoluției. 

 
 
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
OFF The Record. Judecător Bogdan Mateescu: Jalonul PNRR privind pensiile magistraților putea fi reglat în 5 minute
Digi24
Un general rus i-a trimis soției poze cu urechi tăiate ale prizonierilor ucraineni: „Voi aduna o ghirlandă și ți-o voi face cadou”
Cancan.ro
Concurentul de la Desafio săltat de mascații de la DIICOT pentru posesie de droguri
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Reforma „uitată” pe care România e obligată să o facă. „E momentul să pună în ordine haosul intenționat întreținut de guvernanți”
Mediafax
Macron reacție dură către Meloni, după declarațiile despre incidentul de la Lyon
Click
Universul rescrie destine! 3 zodii renasc, începând cu 2 martie
Digi24
„Călăul” din Rusia, care și-a pus soldații să se împuște singuri, acuză că este pedepsit pe nedrept. „Eram erou, acum mă țin în cușcă”
Cancan.ro
Temutul Ghenosu, reținut de DIICOT! Ce acuzații i se aduc interlopului 😲
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman, nemachiată și fără filtre. Cum arată, în realitate, la aproape 50 de ani. „No filter. Doar creme bune și grijă pentru ten”
Ciao.ro
Vedetele din România au strălucit la Balul Mascat Bridgerton din București. Adelina Pestrițu și Nicole Cherry au atras toate privirile
Promotor.ro
Au voie polițiștii de la Locală să oprească mașini pentru control? Ce abateri rutiere pot sancționa aceștia în 2026
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
De ce apar durerile de încheietură și cum pot fi prevenite?