Prima pagină » Știri externe » Cu ce rămâne SUA după întrevederea lui Trump cu președintele Chinei. Declarația pe care Xi Jinping i-a făcut-o liderului de la Casa Albă

Cu ce rămâne SUA după întrevederea lui Trump cu președintele Chinei. Declarația pe care Xi Jinping i-a făcut-o liderului de la Casa Albă

Cu ce rămâne SUA după întrevederea lui Trump cu președintele Chinei. Declarația pe care Xi Jinping i-a făcut-o liderului de la Casa Albă
Întâlnirea dintre președintele SUA, Donald Trump, și omologul său chinez, Xi Jinping, s-a încheiat cu stabilirea unui nou format de discuții bilaterale, convenind asupra unui plan pe 100 de zile, menit să sporească exporturile și să reducă, în același timp, deficitul comercial american în raport cu cel al Chinei. Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a declarat pentru presă că Donald Trump a acceptat invitația omologului său chinez, Xi Jinping, de a efectua o vizită în China în 2017, însă fără să dea detalii în acest sens. "Atât atmosfera, cât și chimia dintre cei doi lideri a fost una pozitivă....cu toții ne simțim foarte bine având în vedere rezultatele întrevederii", a spus Tillerson.

„Având în vedere nivelul problemelor și magnitudinea lor, ce s-a hotărât poate părea ambițios, dar aduce o schimbare foarte mare în evoluția discuțiilor. Cred că reprezintă un indicator foarte important al raportului îmbunătățit între cele două țări”, a declarat secretarul american al comerțului, Wilbur Ross.

La rândul său, Donald Trump a declarat că este de părere că a realizat un progres semnificativ în planul relației cu China, de-a lungul discuțiilor purtate timp de două zile, la Florida, cu Xi Jinping.

Atacul cu rachete ordonat de SUA asupra bazei aeriene de la Shayrat, din Siria, a fost lansat exact în noaptea sosirii președintelui chinez în Florida și a fost făcut public la doar câteva momente după ce Xi Jinping și soția sa părăsiseră, după cină, incinta resortului, unde avusese loc întrevederea cu Trump. Din partea chineză nu au fost făcute comentarii pe acest subiect pentru presă, conform protocolului stabilit. Astfel că, în declarațiile sale publice, Xi Jinping a urmat linia discursului deja pregătit, vorbind despre beneficiile cooperării cu SUA, în timp ce Trump a insistat asupra relației extraordinare formate cu China și progresului vizibil înregistrat, în acest sens.

„Avem o mie de motive să aducem pe drumul cel bun relațiile China-SUA și niciunul să o deteriorăm”, i-a spus Xi Jinping lui Donald Trump, după cum reiese din cadrul unei declarații oficiale, postate pe site-ul ministerului de externe chinez.

În ciuda tonului optimist, cu doar o săptămână în urmă, Donald Trump declara că în cazul în care China nu va rezolva problema nord-coreeană, SUA se vor ocupa singure de asta.

„China are o mare influență asupra Coreei de Nord. Și China va decide dacă ne va ajuta cu Coreea de Nord sau nu. Dacă vor întreprinde acest lucru, China va avea de câștigat, dacă nu, cu toții vor avea de pierdut”, declara Trump, la acel moment.

Mai mult, într-o postare pe Twitter, Trump acuza China că ar fi comis „un viol” la adresa economiei sale, iar, la finele anului trecut, tot pe Twitter, liderul de la Casa Albă acuza statul chinez că își devalorizează moneda națională pentru a concura mai bine întreprinderile americane.

„China ne-a întrebat dacă este ok să își devalorizeze moneda, să impoziteze puternic produsele noastre importate la ea sau să construiască un vast complex militar în Marea Chinei de Sud? Nu prea cred!”, afirma Trump, la acel moment, pe Twitter.

În ceea ce privește situația din Siria, Statele Unite au anunțat că vor investiga dacă Rusia a fost implicată în atacul cu arme chimice din provincia Idlib, în urma căruia președintele american, Donald Trump, a ordonat prima sa intervenție militară împotria regimului sirian condus de Bashar Al-Assad, a declarat un oficial american, citat de CNN. Concret, Pentagonul caută orice dovadă care să arate dacă executivul de la Moscova avea cunoștință sau, mai mult, a fost implicat în atacul cu arme chimice din provincia siriană Idlib, care a dus la moartea a cel puțin 80 de persoane și la rănirea a altor zeci, printre care se aflau și mulți copii.

Liderii mondiali s-au împărțit în două tabere în urma atacului cu rachete lansat de SUA asupra bazei aeriane a armatei siriene de la Shayrat, din provincia Homs. În fruntea celor care au criticat decizia lui Donald Trump de a ordona acest atac s-a aflat președintele rus, Vladimir Putin, care a transmis, prin vocea purtătorului său de cuvânt, că acțiunea SUA a fost un „gest de agresiune” care „a încălcat legislația internațională”. La scurt timp după, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a anunțat că suspendă acordul de cooperare aeriană cu SUA în Siria. Acordul avea scopul de a ajuta cele două mari puteri să evite ciocnirile forțelor aeriene în decursul survolării deasupra Siriei, potrivit Reuters.

De cealaltă parte, liderii din Vest l-au sprijinit pe Donald Trump, susținând că președintele Siriei, Bashar al-Assad, se face răspunzător pentru cele întâmplate. În favoarea acțiunii lui Trump s-au poziționat Marea Britanie, Australia, Israel, Turcia, Franța, Germania și România. 

O poziție a venit, de asemenea, și din partea președintelui Siriei, Bashar al-Assad, care a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că atacul SUA asupra unei baze militare siriene reflectă un comportament „ridicol și iresponsabil”.

Ulterior, discuțiile ce au urmat în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, care s-a reunit de urgență la cererea venită din partea Rusiei, au fost aprinse. În timp ce ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU, Vladimir Safronkov, a transmis că Rusia face apel la SUA să înceteze agresiunea, avertizând că „consecințele pentru stabilitatea regională și internațională pot fi extrem de grave”, ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a arătat că SUA „au făcut un pas foarte proporțional ieri noapte” și că sunt pregătiți să facă mai mult, dar că speră că „nu va fi necesar”.

Totodată, Haley a acuzat Rusia și Iran că sunt responsabile la rândul lor, pentru că i-au ținut partea lui Assad de câte ori a încălcat limitele. Ea a invocat nu mai puțin de șapte decizii de veto ale Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, care au ținut partea regimului Assad. De asemenea, a acuzat Rusia pentru eșecul acordului de distrugere a armelor chimice din Siria, arătând că poate supravegherea Rusiei este incompetentă sau poate „regimul Assad ia Rusia de proastă”.

Reamintim că Statele Unite au lansat, în noaptea de joi spre vineri (4:40, ora României), un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria, de unde ar fi fost lansat atacul cu arme chimice de zilele trecute, atribuit administrației al Assad și în care au murit aproape 90 de persoane, între care mulți copii. Șase persoane au murit în urma atacului, conform armatei siriene. Oficiali americani au declarat că trupele rusești au fost informate înaintea atacurilor cu rachete asupra bazei siriene și că loviturile nu au vizat zone unde acestea erau prezente.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară