Orașul sirian unde a avut loc atacul cu arme chimice, bombardat din nou. Cel puțin patru victime

Orașul sirian unde a avut loc atacul cu arme chimice, bombardat din nou. Cel puțin patru victime
Publicat: 08/04/2017, 16:43

Cel puțin o femeie a decedat și alte trei persoane au fost rănite. Nu se știe încă cine se află în spatele celor două atacuri.

După ce Ministerul de Externe rus a acuzat Statele Unite că pregătiseră cu mult înainte bombardamentul cu rachete asupra bazei militare siriene și că atacul cu arme chimice a fost folosit doar ca pretext, Statele Unite anunță că investighează dacă Rusia a fost implicată în atacul cu arme chimice din Siria, în urma căruia președintele american, Donald Trump, a ordonat prima sa intervenție militară împotria regimului sirian condus de Bashar Al-Assad, a declarat un oficial american, citat de CNN. Concret, Pentagonul caută orice dovadă care să arate dacă executivul de la Moscova avea cunoștință sau, mai mult, a fost implicat în atacul cu arme chimice din provincia siriană Idlib, care a dus la moartea a cel puțin 80 de persoane și la rănirea a altor zeci, printre care se aflau și mulți copii.

Întrebat de jurnaliștii de la CNN cum comentează afirmația SUA privind o eventuală complicitate a Rusiei în atacul cu arme chimice din Siria, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a răspuns că „nu este adevărat”. Și Siria a negat orice implicare, susținând că atacul a fost comis de insurgenții susținuți de Occident.

Liderii mondiali s-au împărțit în două tabere în urma atacului cu rachete lansat de SUA asupra bazei aeriane a armatei siriene de la Shayrat, din provincia Homs. În fruntea celor care au criticat decizia lui Donald Trump de a ordona acest atac s-a aflat președintele rus, Vladimir Putin, care a transmis, prin vocea purtătorului său de cuvânt, că acțiunea SUA a fost un „gest de agresiune” care „a încălcat legislația internațională”. La scurt timp după, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a anunțat că suspendă acordul de cooperare aeriană cu SUA în Siria. Acordul avea scopul de a ajuta cele două mari puteri să evite ciocnirile forțelor aeriene în decursul survolării deasupra Siriei, potrivit Reuters.

De cealaltă parte, liderii din Vest l-au sprijinit pe Donald Trump, susținând că președintele Siriei, Bashar al-Assad, se face răspunzător pentru cele întâmplate. În favoarea acțiunii lui Trump s-au poziționat Marea Britanie, Australia, Israel, Turcia, Franța, Germania și România.

O poziție a venit, de asemenea, și din partea președintelui Siriei, Bashar al-Assad, care a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că atacul SUA asupra unei baze militare siriene reflectă un comportament „ridicol și iresponsabil”.

Ulterior, discuțiile ce au urmat în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, care s-a reunit de urgență la cererea venită din partea Rusiei, au fost aprinse. În timp ce ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU, Vladimir Safronkov, a transmis că Rusia face apel la SUA să înceteze agresiunea, avertizând că „consecințele pentru stabilitatea regională și internațională pot fi extrem de grave”, ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a arătat că SUA „au făcut un pas foarte proporțional ieri noapte” și că sunt pregătiți să facă mai mult, dar că speră că „nu va fi necesar”.

Reamintim că Statele Unite au lansat, în noaptea de joi spre vineri (4:40, ora României), un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria, de unde ar fi fost lansat atacul cu arme chimice de zilele trecute, atribuit administrației al Assad și în care au murit aproape 90 de persoane, între care mulți copii. Șase persoane au murit în urma atacului, conform armatei siriene. Oficiali americani au declarat că trupele rusești au fost informate înaintea atacurilor cu rachete asupra bazei siriene și că loviturile nu au vizat zone unde acestea erau prezente.

Guvernatorul provinciei Homs, unde au avut loc atacurile cu rachetă, a susținut că acestea „servesc intereselor grupărilor armate teroriste”. Prima reacție a lui Putin a venit de la purtătorul de cuvânt al Kremlinului, acesta calificând atacul SUA ca pe o „agresiune” care încalcă legea internațională și a susținut că Siria nu deține arme chimice. El a arătat că relațiile SUA-Rusia vor suferi „daune semnificative”.

România și-a exprimat, prin premierul Sorin Grindeanu și MAE, sprijinul pentru acțiunea SUA, condamnând „ferm” atacul chimic din Idlib.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
România este paradisul băncilor