Prima pagină » Magazin » A jucat în „Liceenii”, iar acum organizează cel mai mare concurs de vinuri din estul Europei

A jucat în „Liceenii”, iar acum organizează cel mai mare concurs de vinuri din estul Europei

A jucat în
Pe vremea când juca în pelicula Liceenii, actorul Cătălin Păduraru n-avea nicio idee despre direcția în care avea să-l ducă viața în plan profesional. A ales drumul antreprenoriatului, în distribuția și retailul de vin, a vândut afacerea Vinexpert, iar acum organizează cel mai mare concurs internațional de vinuri din estul Europei și face planuri pentru un muzeu al vinului în România. Și vrea să realizeze prima amprentă audio din lume a unui vin, plan despre care spune, râzând, că i-ar putea aduce Nobelul.

Energic și optimist, Cătălin Păduraru poate vorbi ore în șir despre vin: planuri, trecut și viitor, lingvistică, istorie, economie sau strategii. El este antreprenorul care în urmă cu câțiva ani a vândut afacerea Vinexpert, cu activități în distribuția și retailul de vinuri. „Prima generație de antreprenori nu a ajuns încă la etapa de vânzare a afacerilor pe care le-a întemeiat. Pentru mine a fost proiectul de viață, îmi propusesem să ies din afacere până la 45 de ani; am reușit chiar mai devreme. Pentru a mă dedica acestei părți de consultanță, formare, educație”, povestește el.

Intrarea în universul vinului s-a făcut cu plata unui preț: visul său legat de actorie. „Când intrai la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București) erai vârful mic al unei piramide a studențimii românești. Noi am fost spre mia de candidați pe loc, cu examene de trei săptămâni.” Spune că odată cu capitalismul s-au ivit și dezavantaje, nu numai avantaje, și a apărut un con de umbră pentru cei care voiau să facă film în perioada aceea. „Și eu asta voiam să fac – film, nu teatru. Nu a fost nicio filosofie să îmi stabilesc un plan în zona de afaceri. A fost frica zilei de mâine și am încercat să fiu foarte realist. Am evaluat resursele și singura resursă era o apetență foarte mare pentru a vinde, și când am ajuns la ce să vând mi-am dat seama că rădăcinile mele sunt foarte solide în viticultură”; tatăl și unchiul său erau ingineri viticoli.

Prin urmare, alegerea vinului era cea mai logică opțiune, „nu a fost o asumare de cauză sau o misiune, ci pur și simplu a fost extrem de bună nișa din București, pentru că la începutul anilor ”90 erau doar vinuri proaste”. Spune că și-a propus să aducă doar vinuri bune și prin asta să se diferențieze; iar firma de distribuție a funcționat foarte bine până în 1998-1999, când, spune actorul antreprenor, a constatat că este nevoie de mai mult; concret, a hotărât să deschidă magazinele Vinexpert. Pentru că, inspirat de ce se întâmpla pe piețele externe, aducea idei și concepte noi, adaptate local, dar operând o firmă de distribuție, mesajul se dilua; de aceea și-a propus să facă o entitate prin care să lucreze direct cu consumatorul și așa a apărut Vinexpert.

Citește în continuare pe bm.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De la cozi de cinci ore pentru carne la o economie de 1.000 de miliarde de dolari. Cum a ajuns Polonia să dea lovitura și unde a rămas România
Digi24
Discursul lui Meloni care a stârnit aplauze în Senat: „Nu-mi lipsesc tancurile rusești din Europa. Capitularea nu înseamnă pace”
Cancan.ro
BREAKING: Ce au descoperit medicii pe trupul Valentinei. Care ar putea fi arma crimei, potrivit raportului medico-legal
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Rectificarea bugetară, primul test al viitorului Guvern. Economist: „Soluția va fi să înghețăm investițiile și să reducem cheltuielile”
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Cum arată bărbatul pe care Maurice Munteanu îl iubește. Concurentul de la Asia Express i-a făcut o declarație romantică
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Rocile colectate din adâncul oceanului s-au aprins spontan în laborator. Cum a fost posibil?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!