Prima pagină » Știri » Sfârșit tragic pentru un tânăr care s-a urcat pe un zid al Cetății Deva ca să facă fotografii

Sfârșit tragic pentru un tânăr care s-a urcat pe un zid al Cetății Deva ca să facă fotografii

Sfârșit tragic pentru un tânăr care s-a urcat pe un zid al Cetății Deva ca să facă fotografii
Sfârșit tragic pentru un tânăr care s-a urcat pe un zid al Cetății Deva ca să facă fotografii

 „La fața locului s-a deplasat echipajul SMURD de prim ajutor, care a solicitat echipaj cu medic. A fost trimis echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD-ului. S-au efectuat manevrele de resuscitare, dar fără succes”, a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul Călin Dumitrescu, de la Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara.

Potrivit sursei citate, echipele de prim-ajutor au urcat, duminică seara, pe Cetate cu telecabina și au mai mers câteva minute până au ajuns la locul în care era căzută victima.

Surse din cadrul anchetei au declarat, duminică seara, pentru MEDIAFAX, că din primele cercetări accidentul a avut loc într-o zonă a Cetății Devei închisă publicului. Potrivit surselor, tânărul de 28 de ani era pe Cetate cu o prietenă, și doreau să-și facă poze. La un moment dat, bărbatul s-a împiedicat și a căzut de la o înălțime de circa 4 metri.
 „Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Potrivit sursei citate, din primele informații nu rezultă că în cauză ar fi vorba despre fapte de natură penală.

Cetatea Devei a fost redeschisă anul trecut, după ce au fost executate lucrările de restaurare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei