Prima pagină » Magazin » Cum a reușit un câine polițist să îi salveze viața partenerului său

Cum a reușit un câine polițist să îi salveze viața partenerului său

Un câine polițist a devenit erou după ce i-a salvat viața partenerului său într-un schimb de focuri, scrie Mirror.

Kasper ar fi făcut orice pentru colegul său, iar zile trecute a demonstrat că și-ar fi dat și viața. Câinele și-a urmat partenerul în urmărirea unui infractor, dar a sfârșit prin a fi împușcat, asta după ce s-a aruncat în fața glonțului care îi era destinat colegului său. Câinele, care face parte din unitatea K-9 de la biroul Sheriff’s Palm Beach din Florida, s-a ales cu o rană în urma împușcăturii, dar toată lumea speră că își va reveni.

Poliția a anunțat că neînfricatul Kasper a salvat viața unui ofițer de poliție într-un schimb de focuri ce a avut loc într-o zonă industrială. Trei ofițeri au fost implicați în această misiune a poliției ce îl viza pe Philip Oshea. Bărbatul de 35 de ani, care și-a pierdut viața în această acțiune îndreptată împotriva polițiștilor, era cotat drept un individ periculos și avea la activ mai multe crime și atacuri. Recent, era căutat pentru un jaf armat la un motel.

Kasper a încasat un glonț, dar a salvat o viață.Și ne-a mai dat o lecție de curaj și iubire.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli