Prima pagină » Magazin » Cum arată acum Bigăr, cea mai frumoasă cascadă din lume, după o investiție de peste 140.000 de euro a unui gigant american. Galerie FOTO

Cum arată acum Bigăr, cea mai frumoasă cascadă din lume, după o investiție de peste 140.000 de euro a unui gigant american. Galerie FOTO

Cum arată acum Bigăr, cea mai frumoasă cascadă din lume, după o investiție de peste 140.000 de euro a unui gigant american. Galerie FOTO

Începând din luna mai, Cascada Bigăr își întâmpină vizitatorii cu un traseu turistic accesibil, ce permite coborârea în siguranță până la baza căderii de apă. Aproximativ 140.000 de euro au fost investiți de către Coca-Cola în cadrul unui proiect ce a avut ca scop realizarea unor lucrări de amenajare eco-turistică a zonei cascadei Bigăr.

Ideea proiectului a aparținut unor angajați ai fabricii din Timișoara, care au vizitat zona și și-au dorit ca accesul la baza cascadei să fie mai ușor și mai sigur.

„În România sunt atât de multe comori, locuri unice, cum este cascada Bigăr, care au nevoie de noi să le protejăm și să le ducem povestea mai departe. (…) Am alocat mult timp, energie și resurse, și iată-ne ajunși la final. În cazul de față însă, finalul coincide cu începutul – este ca și cum povestea cascadei reîncepe cu dreptul. Suntem onorați că am putut să contribuim pentru ca povestea cascadei Bigăr să cucerească mai ușor cât mai mulți oameni”, a declarat Irina Ionescu, din partea Coca-Cola România.

Lucrările de amenajare eco-turistică au început în iulie 2016, iar după zece luni, acestea au fost finalizate. În cadrul proiectului a fost amenajat un traseu pietonal între parcare și intrarea în parcul național, de-a lungul DN 57B, un drum de acces de la intrarea în parc și construcția unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei și a unor spații și poteci între cascadă și izvor.

De asemenea, a fost realizată o trecere către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei, iar zona a fost dotată cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenționare și locuri cu repaus.

În fiecare an, zeci de mii de turiști vizitează Cascada Bigăr. Situată în Valea Minișului, din județul Caraș-Severin, la jumătatea distanței dintre localitățile Anina și Bozovici, pe DN 57B, Cascada Bigăr reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice din România.

În 2013, presa internațională de specialitate a nominalizat Cascada Bigăr drept cea mai frumoasă cascadă din lume.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SANCȚIONAT în fața lui Kim Jong-un! Proces de corupție la cel mai înalt nivel în Coreea de Nord
Digi24
Cine poate ieși mai devreme la pensie în România. Lista domeniilor în care se reduce vârsta standard și condițiile prevăzute de lege
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Va ataca Rusia România? Expert în studii de război: „Pe termen scurt nu, dar există un scenariu îngrijorător”
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Ce se întâmplă cu băiatul lui Christian Sabbagh. Cum se simte micuțul Geo după autotransplantul cu celule stem
Digi24
Dilema succesiunii în Iran. Ce dezvăluie absența lui Mojtaba Khamenei de la înmormântarea tatălui său despre noua Republică Islamică
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut